(video) Skoda a anunţat despre toate lansările pregătite până în anul 2027. Cinci le vedem în 2023
Skoda a organizat o prezentare amplă a planurilor sale de producție pentru următorii ani. Și poate cel mai important lucru – nu este indicat un orizont de timp pentru trecerea completă la mașini electrice! Spre deosebire de mărcile înrudite Volkswagen sau Audi, compania auto cehă nu se grăbește să renunțe la motoarele cu ardere internă!
Prin urmare, recent, tocmai Skoda a devenit responsabilă, în cadrul grupului Volkswagen AG, pentru modernizarea și dezvoltarea gamei de motoare pe benzină EA211.
Anunțurile cheie:
- În toamna acestui an sunt planificate două premiere importante – noile generații Skoda Superb (sedan și combi) și Skoda Kodiaq. Acestea vor avea versiuni cu motoare pe benzină și chiar diesel, dar vor fi disponibile și format plug-in hybrid.
- În plus, atât Superb, cât și Kodiaq își vor păstra stilul recognoscibil specific Skoda, chiar și în noile lor iterații.
- Producția modelului Superb va fi mutată din Cehia la fabrica Volkswagen din Slovacia, dar Kodiaq va rămâne la uzina din Kvasiny, Cehia.
- De asemenea, în acest an vor fi prezentate versiunile restilizate ale Skoda Scala și Skoda Kamiq. Actualizarea familiei Skoda Octavia este programată pentru anul 2024.
- Cu toate acestea, nori par să se adună deasupra modelului mai mic Fabia: după introducerea noilor norme de emisii Euro-7 (prevăzute aproximativ pentru anul 2025), modernizarea motoarelor va duce la o creștere semnificativă a prețurilor. Fabia va deveni prea scumpă și producția sa, cel mai probabil, va fi oprită.
- În paralel, Skoda dezvoltă electrificarea: investițiile în acest domeniu trebuie să ajungă la 5.6 miliarde de euro până în 2027. În planuri sunt patru modele noi, prezentate acum sub formă de sculpturi. Cea mai apropiată premieră, în 2024, va fi noul crossover electric Elroq, care va înlocui Karoq!
- Elroq va avea aproximativ 4.5 metri lungime și va fi primul model Skoda de serie cu noul limbaj de design. Acesta se numește Modern Solid și principala sa caracteristică va fi o față cu faruri verticale, un design preluat de la conceptul Vision 7S prezentat anul trecut.
- Noul Elroq va fi construit pe platforma modulară MEB. Autonomia maximă declarată la acest moment îi va fi de aproape 480 km.
- În 2025 va apărea cel mai mic și mai accesibil vehicul electric, momentan denumit Skoda Small. Acest cross hatchback de 4.1 metri va fi analogul modelului Volkswagen ID.2 prezentat recent.
- Va avea o autonomie de aproximativ 450 km, un portbagaj mare (aproximativ 460 de litri) și un preț începând de la 25.000 de euro.
- Va fi Made in Spania.
- De asemenea în 2025, Skoda va lansa un facelift pentru Enyaq (inclusiv pentru varianta Coupe).
- Maşinile se vor alege cu noua faţă a companiei, iar la capitol tehnic vor beneficia de actualizările primite de alte modele pe bază de MEB: motoare electrice mai puternice și eficiente, o baterie cu o capacitate de cel puţin 86 kWh (acum e maxim 77 kWh) și vor avea un încărcător de bord care va suporta încărcare mai rapidă (de până la 170 kW).
- Printre toate aceste anunţuri şi-a făcut loc, apropo, unul actual. Skoda introduce pe piaţă abia acum, la trei ani de la debutul lui Enyaq, versiunea de bază iV 50. Acest SUV electric are tracțiune spate și un motor electric cu 148 CP, precum și o baterie de 52 kWh (încărcabilă cu până la 110 kW: 10-80% în 36 de minute). Autonomia declarată este de 365 km conform ciclului WLTP.
- Enyaq iV 50 vine cu jante din aliaj bicolore de 19 inchi, un sistem de navigație pe un monitor central de 13 inchi, o umbrelă în uşă și o cameră video posterioară, toate dotări standard. Interiorul este în specificaţie Design Selection Loft.
- Prețul de pornire este aproape 40.000 de euro. Va fi disponibil doar pe unele pieţe.
- În cele din urmă, în 2026, gama de modele Skoda va fi extinsă cu încă două electromobile. Primul este denumit momentan Skoda Space. Va fi un SUV cu şapte locuri, lung de 4.9 metri, creat pe baza conceptului Vision 7S.
- Al doilea va fi un break Skoda Combi cu o lungime de 4.7 metri, un fel de alternativă cu baterii a lui Octavia Combi. Va oferi autonomii de până la 600 de km şi opţiunea unei tracţiuni spate/integrale. Se va vinde în paralel cu Octavia Combi.
De asemenea, s-a anunţat un rebranding în ceea ce priveşte emblemele, vocea companiei, dar şi cum vor fi reamenajate showroom-urile, dar şi procesul de configurare a maşinilor.
Noile generații ale modelelor Superb și Kodiaq vor avea o nouă versiune a logoului (săgeată zburătoare) în partea frontală. Toate modelele electrice viitoare vor urma doar cu denumirea Skoda cu litere de tipar.
Câteva date statistice şi curiozităţi despre producţia Skoda:
Cmentariile sunt închise