(video) Ştiai că cel mai mare autoturism FIAT este un… pickup? A debutat modelul Toro facelift

În afară de vehiculele comerciale ale mărcii, cel mai mare autoturism FIAT dedicat transportului de pasageri, din gama globală, este pickup-ul Toro. Are practic 5.0 metri în lungime şi este construit o platformă extinsă a lui Jeep Compass.

Când a debutat în 2016 nu ne-a atras mare atenţie, pentru că se vinde doar în America Latină deocamdată, inclusiv sub marca Ram, însă acum ne-a impresionat popularitatea sa. Acolo a găsit deja peste 335.000 de clienţi şi acest număr nu pare deloc unul infim!

Caracteristici cheie:

  • Partea frontală are o arhitectură etajată. Facelift-ul i-a adus o nouă capotă, o nouă grilă de radiator, o nouă bară de protecţie cu forme diferite ale proiectoarelor anti ceaţă. Este şi primul FIAT din Brazilia care dispune de faruri full LED.
  • În echipările de top Ranch şi Ultra vine cu o altă “faţă”, cu o grilă de radiator impunătoare şi cu o emblemă mare. Arată mai brutal, ce spuneţi?
  • Partea posterioară nu a suferit modificări. Uşa benei se deschide în continuare în două jumătăţi, iar cabina include două rânduri de scaune şi patru portiere. Au apărut şi noi modele de jante.
  • Garda la sol îi este de 210 mm, iar capacitatea benei maşinilor pe benzină este de 650 kg (a celor diesel de o tonă).
  • Interiorul a fost transformat aproape complet. Până şi panourile uşilor sunt diferite acum, iar planşa de bord cu noua consolă centrală arată mai masiv decât anterior. Există mai multe spaţii de depozitare a lucrurilor mici, cu un volum total de 26 de litri. Iar în echipare de bază este un panou de bord digital cu un monitor de 7.0 inci.
  • Oferta sistemelor multimedia cuprinde: versiunea de bază cu ecran tactil de 7.0 inci, versiunea mijlocie de 8.4 inci, iar în echipările de top se oferă o tabletă verticală de 10.1 inci. Ultimul este împărțit în mai multe zone de lucru, suportă eSIM cu LTE și o funcționalitate largă pentru lucrul cu smartphone-urile.
  • Încă o noutate sunt sistemele de frânare automată de urgenţă şi de menţinere în bandă, deşi sunt nişte opţiuni.
  • Nou în gama de motoare este motorul 1.3 Turbo Flex de fabricație braziliană, din familia Firefly, cu un sistem MultiAir III (supapele de admisie sunt deschise prin cilindri hidraulici miniaturali), injecție directă, turbocompresor și un wastegate controlat electronic. Pe benzină, acest motor produce 180 CP și 270 Nm, iar pe etanol 185 CP.
  • De asemenea, în gamă mai există un benzinar natural aspirat 1.8 EtorQ Evo (139 CP) și un turbodiesel 2.0 MultiJet (170 CP).
  • Toate benzinarele se pot combina doar cu tracţiune faţă (cu o simulare electronică a unui diferenţial blocabil) și o cutie de viteze automată în şase trepte, care poate acum include automat treapta N în timpul opririlor și automat înapoi D când pedala de frână este eliberată. Mașinile diesel vin cu o cutie de viteze automată în nouă trepte şi sistem de tracţiune integrală (cu ambreiaj pentru conectarea punţii spate).

Noul FIAT Toro facelift va apărea pe piața braziliană în luna mai. Și apoi, în a doua jumătate a anului va fi lansat cu întârziere un crossover pe baza lui, conceptul căruia a fost prezentat în 2018.

Evenimentul de prezentare în reluare:

https://www.youtube.com/watch?v=3nxdm78-MIg

Cmentariile sunt închise