(video) SUA: A fost destructurată o grupare care a furat circa 44.000 de catalizatoare auto în nici doi ani

Acum ştirile şi articolele noastre sunt şi pe Telegram! ABONEAZĂ-TE!
Le puteţi şi comenta acolo 😉
Abonaţii văd şi conţinut exclusiv!

Poliția din Oregon, SUA, a anuţat că a destructurat şi reținut membrii unei grupări criminale specializată în furtul de convertizoare catalitice, o parte componentă a sistemului de evacuare a gazelor de eşapament de la autovehicule. 

Un număr de 14 persoane au fost arestate pentru diverse infracțiuni, inclusiv racket, furt calificat și spălare de bani, iar la momentul unor descinderi oamenii legii au găsit peste 3.000 de unităţi în opt depozite diferite, deşi în total infractorii au furat câteva zeci de mii!

Interesul pentru aceste convertizoare catalitice se datorează metalelor prețioase pe care le au înăuntru. Hoții se apropie de maşini parcate, uneori chiar în plină zi, şi într-un timp record decupează o parte a sistemului de evacuare în doar câteva secunde/minute. În Statele Unite astfel de infracţiuni au ajuns să se întâmple în masă în ultimii ani.

Procesul de planificare a destructurării grupării a început la sfârșitul lui 2021, când poliția a suspectat un bărbat că era parte din acest grup criminal organizat. Câteva luni mai târziu tot el a fost reținut în timp ce transporta 100 de astfel de catalizatoare în valoare de 80.000 de dolari. După aceea a început căutarea liderului şi a altor membri.

În timpul raziilor efectuate de curând, concomitent în mai multe locaţii, poliția a confiscat peste 3.000 de convertizoare catalitice, bijuterii, sute de mii de dolari în numerar și o mașină de lux. 

Într-un briefing de presă în care s-au comunicat rezultatele operaţiunii s-a menţionat că din ianuarie 2021 gașca a furat aproximativ 44.000 de catalizatoare, valoarea totală a cărora se ridică la peste 22 de milioane de dolari! Liderul grupării se confruntă acum în instanţă cu 72 de acuzații diferite!

Ancheta va mai continua. Gruparea dată era centrată în zona metropolitană Portland, dar activa în mai mult de șase comitate din Oregon. Un procent semnificativ din convertizoarele catalitice furate provin din Oregon, dar nu există un număr exact, deoarece cercul criminal afiliat a ajuns și în Washington, Nevada, California, Texas și chiar în celălalt capăt al continentului – New York.

Ultimul caz deconspirat de la noi:

Cmentariile sunt închise

http://sisfora.pekalongankab.go.id/assets/laporan/ https://jdih.sumbawakab.go.id/ https://perpus.pn-wates.go.id/ https://siat.unpad.ac.id/eoffice2020/uploads/