(video) Test Drive: Noul KIA Sorento 2.2 CRDi Exclusive

Autor: Constantin Mihalachi, Foto/Video: Victor Daniliuc, Asistent imagine: Dorin Burac

KIA cunoaște o dinamică de dezvoltare foarte puternică în ultimi ani la nivel global. Chiar în ziua publicării acestui test drive coreenii au anunțat primul lor model electric care se va numi EV6.

De altfel, și în Moldova acest producător și-a restabilit locul pe care l-a pierdut câțiva ani în urmă din cauza unui importator care a tras în jos această marcă. Anul 2019 a fost unul foarte bun pentru coreeni, care au ajuns pe locul patru în topul celor mai populare mărci de mașini noi alese de clienții locali.

Și dacă tot vorbim despre 2019, pe sfârșitul acestui an, KIA a adus în țara noastră și noua generație Sorento. Un SUV de talie mare care poate avea trei rânduri de scaune și o grămadă de dotări care în mod normal le puteți găsi doar pe modele premium.

Eu nu îmi scriu niciodată textele înainte de test drive-uri. Nu caut părerile altor colegi de breaslă înainte de a conduce un model nou. De asta, ceea ce o să vedeți în acest reportaj este o reacție naturală și cinstită la un model care m-a surprins.

Sper să vă placă reportajul nostru, iar în cazul în care vreți să fiți la curent cu toate video-urile AutoBlog.MD nu ezitați să vă abonați la canalul nostru de YouTube!

Vă invităm să vă abonați la canalul nostru de YouTube – link AICI

GALERIE FOTO:

Mașina care mi-a fost oferită pentru acest test drive este în echipare maximă Exclusive, la care se adaugă și aproape toate dotările opţionale. Eu zic că designul noului Sorento este foarte bine desenat. Nu arată deloc rău mașina asta!

Farurile sunt Full LED, jantele sunt de 19 inci, dar opțional se pot pune și de 20 de inci!

Spatele a creat cele mai multe discuții pe rețelele de socializare. Unora nu le plac stopurile lui Sorento. De altfel, nici eu nu știam dacă sunt ok cu ele, dar până la urmă le-am îndrăgit! Sunt desenate mai în stil american și au ele un rol important în a face posteriorul mai atractiv.

Țevile de eșapament sunt ascunse sub bara de protecție, iar ceea ce vedeți în locul lor sunt doar niște elemente estetice care imită prezența unor țevi. În realitate este de fapt doar una, în partea dreaptă.

Interiorul este spațios și burdușit cu tot felul de sisteme în versiunea testată de mine. Veți găsi o grămadă butoane, însă repejor le veți memora care și unde se află. Cu spațiile de depozitare nu este o problemă, la fel și cu numărul USB-urilor… Sunt opt la număr într-o mașină cu șapte locuri!

Cmentariile sunt închise