(video) Timp de o săptămână s-au verificat maşini de taxi din Chişinău. Într-una s-a descoperit o adevărată “bombă”
Timp de o săptămână, polițiștii capitalei au desfășurat acțiuni de verificare a companiilor prestatoare de servicii de taxi. Peste 200 de vehicule au fost supuse verificării, în urma cărora au fost depistate, evident că, multiple încălcări!
De exemplu, conform imaginilor ataşate, într-un automobil pasagerii se deplasau cu o adevărată “bombă” după bancheta din spate. Rezervorul de gaz nu era bine fixat şi “umbla” prin portbagaj! Observați şi prin ce “conductă care inspiră încredere” era asigurată alimentarea…
S-au depistat: vehicule reutilate și care nu au fost supuse testării tehnice; defecțiuni tehnice în sistemul de frânare, în dispozitivele de iluminare a farurilor și a semnalizatoarelor de direcţie; numere de înmatriculare care nu erau montate/poziţionate conform regulilor sau în genere condusul fără plăcuţe.
În total au fost sancționați mai mulţi conducători auto, dar și administrația a şase întreprinderi de taxi. Totodată s-au ridicat 11 plăcuțe de înmatriculare și s-a interzis circulaţia a 35 de automobile!
Acțiunile efectuate de autorități au drept scop responsabilizarea conducătorilor auto și a administratorilor în vederea respectării regulilor de exploatare a unităților de transport pentru un trafic sigur și pentru a preveni accidentele rutiere. Măsuri similare vor fi desfășurate și în zilele următoare!
Cmentariile sunt închise