(video) Un moldovean a filmat cum un proprietar de Lamborghini îi pierde controlul şi intră într-un copac

Un moldovean a fost martor al producerii unui accident într-un cartier din Londra, acolo unde dealerul HR Owen Lamborghini a organizat o întâlnire a posesorilor de maşini super sport. A avut de suferit un Lamborghini Huracan Performante care puţin probabil mai poate fi reparat.

Şoferul din spatele volanului şi-a dorit să arate tuturor celor din jur o demonstraţie de forţă şi, accelerând brutal, a pierdut în cele din urmă controlul maşinii, care a derapat şi a intrat cu partea posterioară într-un copac. Urmările le puteţi vedea în imaginile care urmează.

Vezi şi: (video) Un moldovean a surprins cinci supercaruri Lamborghini într-un singur loc şi toate fiind de culoare galbenă

Amintim că modelul a fost prezentat în premieră mondială la Salonul Auto de la Geneva din 2017 şi a fost la acea vreme posesorul celui mai bun timp printre modelele de serie într-un tur parcurs pe circuitul german Nurburgring.

Este propulsat de un motor V10 natural aspirat de 5.2 litri, care produce 640 de cai putere şi 600 Nm de cuplu. De la 0-100 km/h supercarul accelerează în 2.9 secunde, iar până la 200 de km/h în 8.9 secunde. Viteza maximă depăşeşte 325 km/h, iar pentru a se opri de la 100 de km/h îi trebuiesc doar 31 de metri.

Un Lamborghini Huracan Performante are un preţ de start în Marea Britanie de 173.271 de lire sterline, fără taxe.

Vezi şi: (foto) Un Lamborghini şi un Dodge Challenger au ajuns pe mâinile unui moldovean. Iată ce a făcut cu ele

Vezi şi: (video) La milimetri de 2.5 milioane de dolari. Un moldovean a făcut cunoştinţă cu Lamborghini Centenario

Cmentariile sunt închise