(video) Un taximetrist a fost transportat la urgență după o pătrundere neașteptată a unui obiect prin parbriz
Accident cum rar se poate întâmpla în capitală. Aseară, la ora 17:35, un echipaj al Poliției Capitalei a fost nevoit să intervină pe strada Ismail în documentarea unui caz care a pus în pericol viața unui taximetrist.
Unul din captatoarele prin care se face alimentarea cu energie a unui troleibuz (cunoscut sub termenul de troleu), acel contact glisant montat la capătul unei tije metalice lungi, s-a desprins de linia electrică, s-a rupt în două şi a căzut nu pe acoperişul troleibuzului, ci peste un taximetru care se deplasa pe banda alăturată. Căderea, în raport cu greutatea elementului, a fost suficientă pentru a sparge şi străpunge parbrizul autoturismului.
Imaginile surprinse de martori arată că acest corp străin a ajuns practic, dacă nu chiar, în faţa şoferului de 59 de ani. Drept rezultat acesta s-a ales cu nişte traumatisme, fiind preluat de ambulantă și transportat la Spitalul de Urgenţă, ne-a comunicat ofiţerul de presă Svetlana Scripnic.
Dacă aţi surprins vreo situaţie interesantă/riscantă, în Chişinău sau pe drumurile din ţară, scrieţi-ne şi trimiteţi-ne imagini foto/video în calitate maximă AICI (selectaţi via link şi lăsaţi-ne linkul generat), pe pagina noastră de Facebook sau la adresa contact@autoblog.md, iar noi o vom transforma în ştire care va fi auzită şi de autorităţi!
Cmentariile sunt închise