(video) Un vitezoman de 18 ani şi-a primit răsplata lângă Bardar şi a mai băgat în spital un alt şofer. Momentul accidentului
(update #2)
(update #1) IP Ialoveni ne-a comunicat suplimentar că în BMW se aflau în momentul accidentului încă doi tineri şi o tânără cu vârste cuprinse între 18-19 ani. Nimeni nu a avut de suferit.
BMW-ul, conform unor surse neoficiale, ar fi al tatălui tânărului şofer.
Aseară, la ora 18:00, poliția din Ialoveni a fost sesizată despre producerea unui grav accident rutier în apropierea localității Bardar. Momentul a fost surprins de camera unui automobil care se deplasa chiar alături.
La fața locului, polițiștii au stabilit că un tânăr de doar 18 ani, în timp ce conducea un BMW Seria 5 (G30), nu a respectat prevederile RCR, efectuând o depășire neregulamentară, preliminar din cauza vitezei excesive a lovit în spate un Ford Transit condus de un bărbat de 35 de ani.
Acesta din urmă a pierdut în mod evident controlul volanului din cauza loviturii neașteptate, a ieşit pe contrasens şi s-a răsturnat în afara carosabilului. Din cauza traumatismelor primite era necesar să fie transportat la spital pentru îngrijiri medicale.
Fiind testați cu aparatul Drager, la ambii conducători auto s-au constatat rezultate negative la prezența alcoolului în aerul expirat. Ambii șoferi au drept de conducere.
Cazul este înregistrat și documentat de polițiști pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.
Momentul accidentului (sursa primară):
Atenţie, cuvinte necenzurate!
Dacă aţi surprins vreo situaţie interesantă/riscantă, în Chişinău sau pe drumurile din ţară, scrieţi-ne şi trimiteţi-ne imagini foto/video în calitate maximă AICI (selectaţi via link şi lăsaţi-ne linkul generat), pe pagina noastră de Facebook sau la adresa contact@autoblog.md, iar noi o vom transforma în ştire care va fi auzită şi de autorităţi!
Cmentariile sunt închise