(video/update) Prima expediţie autonomă transantarctică prin Antarctida: A fost făcut public filmul călătoriei

De Alex Pe 19 ianuarie 2020

(update 19.01.2020) Filmul expediţiei a fost făcut public pe YouTube în această săptămână după tocmai un an de la evenimentul propriu-zis. Acesta este alcătuit din trei episoade, toate în limba rusă, fără subtitrări din păcate.

Imaginile ne arată cum a avut loc această călătorie-record fără ajutor extern şi dificultăţile pe care le-a întâmpinat echipa. De asemenea putem vedea ce mijloace de transport sunt pe acest continent şi ce eventuale pericole pot apărea în exploatarea unor vehicule neadaptate.

Apropo, ştiaţi că există excursii organizate chiar la Polul Sud geografic? Doar că un bilet de călătorie poate ajunge să coste în mediu circa 90.000 de dolari!

*Materialele video din articol sunt plasate în ordinea publicării lor, descrescător din punct de vedere cronologic

(update 09.01.2019) Prima expediţie autonomă transantarctică prin Antarctida s-a încheiat cu succes! Toţi cei şapte oameni au ajuns cu bine la destinaţie în 35 de zile din cele 50 estimate. De asemenea, s-au parcurs în total 5.520,62 km dintr-un total de 7.000 (cifră calculată anterior cu luarea în considerare a tuturor ocolurilor).

Din cei 4.000 de litri de carburant le-au mai rămas 300, iar în total au fost filmate 60 de ore de material.

După ce au sărbătorit Revelionul la staţia Vostok, acolo unde au dormit la cald şi chiar s-au spălat într-o saună, membrii expediţiei au pornit la drum până la ultimul punct de control, cel final, traseul fiind deja unul în pantă.

O parte din lucruri le-au lăsat la staţia Vostok, iar temperatura de afară a scăzut între timp până la -40 de grade. Maşinile au devenit mai uşoare, iar viteza de deplasare a crescut în consecinţă. Per general, după cum am menţionat, s-a reuşit evitarea rulării încă pe o distanţă de peste 1.000 de km datorită faptului că s-a mers la risc şi s-a “luat pe de-a dreptul”.

În ziua de 5 ianuarie se aflau la o distanţă de 300 de km de punctul final, însă pentru că au mai lăsat şi careva rezervoare cu carburant la Vostok, le-a fost frică că ceea ce au nu le va ajunge până la capăt. S-a făcut deja un plan ca, în cazul în care nu le va ajunge, să pompeze tot combustibilul dintr-o maşină în alta, cu aceasta să ajungă la staţia Progress, după care să se întoarcă după celălalt vehicul.

În cele din urmă le-a ajuns carburant, însă ghinion: la doar 45 de km de staţia terminus, în ziua de 6 ianuarie, maşina roşie s-a stricat serios. S-a defectat un reductor al punţii centrale.

Ruşii au mai povestit în jurnalul de bord că ultimii 100 de km au fost dificili datorită unei zone de crăpături şi a unei scăderi în altitudine de peste 2.000 de metri. Şi timpul de afară le-a jucat feste, făcând ca după geamuri vizibilitatea să fie zero, totul era ca laptele. Totuşi, într-un final s-a reuşit reparaţia vehiculului de culoare roşie când nu mai viscolea.

În ziua de 7 ianuarie, membrii expediţiei au ajuns pe teritoriul staţiei Progress. Aici vehiculele Emelia nu au mai putut înainta din cauza unui relief în rampă complicat şi de aceea, pe o distanţă de câţiva kilometri, au fost tractaţi de un vehicul local cu şenile.

Aici expediţia a luat sfârşit! Toţi cei şapte curajoşi aşteaptă deja un timp favorabil pentru a pleca acasă şi pentru a începe montarea filmului documentar promis.

(update 02.01.2019) Al patrulea punct de control din cele cinci planificate a fost atins cu succes de către membrii primei expediţii autonome transantarctice prin Antarctida. Totuşi, cu o mică întârziere.

La staţia Vostok, singura staţie rusească de pe acest continent, membrii expediţiei au sărbătorit Revelionul şi doar peste câteva ore pornit din nou la drum. Până la finiş au rămas mai puţin de 3.000 de kilometri.

Potrivit jurnalului de bord, în ziua de 27 decembrie, întârzierea de care spuneam a fost provocată de o defecţiune. Mecanismele de remorcare ale unui vehicul s-au rupt în mers, iar remorca cu toate bagajele transportate au rămas în urmă cu câţiva zeci de kilometri. A fost deci necesară o întoarcere şi reparaţii corespunzătoare.

Fiecare din membrii expediţiei încearcă să se descurce cu stresul apărut cum poate: fie pleacă în singurătate la câteva sute de metri de vehicule, fie citeşte, fie priveşte filme din cele peste 1 TB, fie plânge.

Călătorii mai povestesc că şoferilor maşinilor nu le este uşor în a le manipula. Dacă aici nu există drumuri asfaltate, reguli de circulaţie, semafoare, ambuteiaje, asta nu înseamnă că se poate merge fără dificultate ca şi pe o suprafaţă dreaptă. Din cauza lipsei de umbre nu se poate face o diferenţă de relief, de aceea, conducătorul primei maşini merge practic ca un orb.

Pe traseul parcurs se găsesc în continuare creste de zăpadă îngheţată şi conturate de vânt sub forma unor limitatoare de viteză, ce-i drept, mai ascuţite, care pot atinge o înălţime de până la 1.5 metri şi pot ascunde între ele crăpături. Din cauza deplasării monotone permanente şi a lipsei unei servodirecţii hidraulice măcar, cei doar trei şoferi se schimbă la fiecare 2-3 ore.

(update 27.12.2018) Membrii primei expediţii autonome transantarctice prin Antarctida au ajuns şi au trecut de Polul Sud. Cu greu, dar au reuşit! Acum, 27 de zile de călătorie sunt în urmă, au fost parcurşi practic 3.500 de km din 7.000, au rămas 1.950 de litri de carburant din patru tone şi s-au filmat 37 de ore de material video.

Din jurnalul de bord aflăm că de 27 de zile nimeni nu s-a spălat, la propriu! Pentru că nu prea pot transpira şi nici apă caldă nu îşi pot permite să facă. Se folosesc doar şerveţele umede, iar o singură dată în săptămână se schimbă în haine curate. De asemenea, este atât de curat în jur încât pot dormi în saci cu tot cu încălţăminte.

Nopţile deconectează motoarele vehiculelor Emelia pentru a economisi carburant şi de aceea dorm la o temperatură de -10 grade Celsius în habitaclu. Totuşi, nu se trezesc îngheţaţi datorită sacilor de dormit rezistenţi la temperaturi extreme.

Apropiindu-se de Polul Sud, “drumul” era ca unul în pantă şi exista speranţa că se va consuma mai puţin carburant, dar şi viteza de deplasare va creşte, însă nu a fost să fie. Valuri îngheţate şi înguste de zăpadă au fost motivul pentru care viteza s-a redus, asta pentru că trecerea peste ele era similară cu cea a trecerii peste limitatoare de viteză, mai mereu.

De asemenea, pentru că nu puteau trece printr-un “sector de aer curat”, o suprafaţă de 150 de km² rezervată de staţia americană Amundsen-Scott, expediţioniştii au fost nevoiţi să o înconjoare. Ajunşi la Polul Sud, ruşii au vizitat staţia americană, acolo unde există şi un muzeu, s-au fotografiat alături de monumentul care indică ceremonial locaţia şi este înconjurat de numeroase drapele, dar şi de Polul Sud geografic, cel real, care îşi schimbă poziţia în fiecare an.

Chiar acum (vezi harta live de mai jos) membrii expediţiei sunt la jumătate de cale de staţia Vostok, următorul punct de control. Singura staţie rusească din Antarctida se află în interiorul continentului, a fost deschisă în anul 1957 şi în prezent acolo se află o echipă formată din 25 de oameni. Chiar şi la minus 80 de grade Celsius, specialiştii de acolo cercetează un lac subglacial care se află la o adâncime de 4 km sub gheaţă. Anume aici este cea mai rece zonă de pe tot continentul. Echipa are speranţa că va ajunge până la 31 decembrie la Vostok pentru a sărbători Revelionul împreună cu cei de acolo.

(update 18.12.2018) Expediţia care are loc în acest momente pe continentul pustiu de la capătul lumii continuă. Echipajul a parcurs deja o distanţă de puţin peste 1.900 de km, trecând de primul punct de control – Polul Sud de Inaccesibilitate.

Totuşi, există o mare abatere de la grafic din cauza unor defecţiuni tehnice la un autovehicul Emelia. Mecanicii au fost nevoiţi să lucreze 10 ore la temperaturi extreme pentru ca să nu piardă timpul. În toate aceste ore s-a creat impresia de un blocaj total în centrul Antarctidei, însă în cele din urmă coloana a pornit din nou.

“A fi mai departe de civilizaţie decât acum nu s-a mai văzut niciodată, doar decât cosmonauţii care au mers pe lună. Noroc de telecomunicațiile prin satelit”, se arată într-un jurnal de bord.

Participanţii la expediţie au început să mănânce forţat, asta pentru că altitudinea atinsă (3.600 de metri!) şi mişcările reduse îşi fac efectul. Se simte lipsa de sare şi de o cantitate normală de oxigen pentru un om.

Unul din membrii expediţiei nu îşi simte la propriu trei degete de la o mână. Dacă situaţia se va agrava, echipajul va solicita intervenţia salvatorilor!

Ieri, în ziua de 17 decembrie, s-a ajuns la Polul Sud de Inaccesibilitate, iar în toată istoria nu mai mult de 75 de oameni au reuşit să treacă pe acolo, de 55 de ori mai puţini decât numărul persoanelor care au urcat în vârful Everestului. Tot acolo a funcţionat cândva o staţie sovietică de cercetări, dar pentru că a fost părăsită şi aceasta, între timp, a fost acoperită complet de zăpadă. La suprafaţă au rămas doar câteva antene şi surpriză… un bust al lui Lenin.

Peste 4-5 zile de mers, echipajul speră să ajungă la Polul Sud!

(update 11.12.2018) Echipa formată din cei şapte oameni care au decis să traverseze continentul rece dintr-un capăt în altul îşi continuă mişcarea. În acest moment membrii expediţiei sunt la o distanţă de 820 de km de locul de unde au pornit şi se află la o înălţime de 3.531 de metri deasupra nivelului mării.

Reportaje video se publică mai rar, iată ultimele.

Din jurnalul de bord aflăm că toţi membrii echipei au uitat deja ce înseamnă spaţiul personal. Mereu se află alături unul de altul, mănâncă din aceeaşi veselă, împart locurile de dormit (unul pentru trei persoane, iar altul pentru patru). Acolo soarele nu apune niciodată, ci doar se apropie de orizont, pentru că este vară polară. Cu cât se urcă în altitudine, cu atât e mai rece, iar aerul extrem de uscat le scoate toată umezeala din organism, literalmente vorbind. Mereu există o sete, însă toţi trebuie să se reţină.

Filmările pentru filmul documentar au loc la o temperatură de -30 de grade Celsius. Operatorii cu degetele înghețate reuşesc totuşi să apese pe butoane şi să manipuleze o dronă.

Pentru că au trecut şi printr-o “mlaştină” de zăpadă, unde aceasta era asemănătoare cu un praf, roţile maşinilor s-au împotmolit uşor şi deplasarea a avut loc cu viteză redusă. De asemenea, pentru a urca pe un deal, ambele maşini au fost nevoite să tracteze câte o singură remorcă, altfel fiind imposibil.

Între timp s-a ajuns şi la staţia americană Plato, care este părăsită şi acoperită practic în totalitate de zăpadă. Aceasta a funcţionat doar între anii 1966 (februarie) – 1969 (ianuarie). Membrii expediţiei au intrat să vadă ce a mai rămas.

În fiecare oră toţi se opresc şi fac exerciţii fizice pentru încălzire şi circulaţia sângelui, iar paralel mecanicii verifică maşinile. Prima defecţiune s-a înregistrat la suspensia unui vehicul Emelia, însă datorită pieselor de schimb a fost deja remediată.

Treptat, aceste maşini devin casa membrilor expediţiei. Aceştia deja s-au obişnuit cu noile condiţii, chiar şi zăpada o topesc în nişte containere speciale pentru a face apă potabilă. Antarctida este în proporţie de 2/3 formată din gheaţă, de aceea singurul lucru care nu se aduce aici de către expediționari este apa potabilă.

(06.12.2018) 7 oameni, 50 de zile, 7000 de km. A început prima expediţie autonomă transantarctică prin Antarctida

Acum câteva ore a început prima expediţie autonomă transantarctică din istorie pe continentul Antarctida. O echipă formată din şapte oameni vor parcurge prin necunoscut o distanţă de 7000 de km, planificând să ajungă la destinaţie în ziua de 29 ianuarie 2019. Astfel, cei şapte curajoşi îşi vor petrece sărbătorile de iarnă în cel mai rece loc de pe planetă.

Vom actualiza acest articol periodic cu relatări video din cadrul acestei expediţii.

https://www.1tv.ru/embed/356669:11

Vezi şi: (video) Lamborghini Avventura: Urmăreşte o galerie de imagini epice cu noul Urus prin Islanda

Pe parcursul întregii călătorii vor fi înregistrate imagini video pentru a fi ulterior montat un film documentar. Prezentator va fi pasionatul de activităţi extreme Valdis Pelsh.

Pe continentul Antarctida echipa a aterizat cu un avion IL-76, care i-a adus din Cape Town, Africa de Sud. De asemenea, împreună cu ei au fost aduse şi maşinile în care se deplasează, două autovehicule Emelia, care vor trebui să transporte şi să tracteze 4 tone de carburant marca Lukoil, uleiuri de motor Lukoil, 350 de kg de hrană, 450 de kg de obiecte personale şi încă 450 de kg de piese de schimb. De menţionat că, chiar dacă vor trece prin câteva staţii, echipa nu planifică să se alimenteze!

Intinerarul este următorul: staţia Novolazarevsk, Polul Sud de Inaccesibilitate, Polul Sud, staţia Vostok şi staţia Progress. Pe parcurs vor trebui să urce la o altitudine de 2.000 de metri deasupra nivelului mării şi să aibă grijă să nu dea de crăpături care pot fi camuflate sub zăpadă.

Hartă cu transmisiune în regim real a traseului parcurs:

https://www.iridium360.ru/sharedmap/a27cfcf9

Din primele reportaje, aflăm că deplasarea are loc deocamdată cu dificultate, asta pentru că greutatea tractată este prea mare, iar unele lucruri deja au fost pierdute. De asemenea, un ciclon i-a ajuns din urmă.

Chiar şi cu aceste impedimente, echipa este decisă să parcurgă traseul până la final. Le urăm mult succes!