(video) Urmăreşte în 40 de minute cum sunt asamblate în uzine noile BMW Seria 3 şi X5

BMW se numără printre puţinii producători care arată cum sunt făcute automobilele sale. Dacă acum câteva decenii nu prea era posibil de realizat acest lucru, în prezent, prin intermediul tehnologiilor moderne, oricine poate urmări cum i-a naştere un model de maşină, fără a ieşi din casă.

Imaginile video prezintă nu doar simplul proces de asamblare a tuturor componentelor pe un şasiu şi într-o caroserie, ci şi complexitatea lucrărilor sau numărul de părţi din care este alcătuită o maşină.

Actualmente, pe o linie de asamblare muncitorii au la îndemână toate lucrurile gata făcute, de la un simplu stop, până la motor, fără a fi nevoie să intervină din punct de vedere tehnic, ci doar să le aranjeze ca într-un puzzle. Evident există la final şi un control al calităţii asamblării, iar dacă este depistat un defect, chiar şi cel mai minor, automobilul nu trece mai departe.

Noul BMW Seria 3, model care mai este prezentat în acest zile la Salonul Auto de la Paris în premieră mondială, urmează a fi lansat în vânzare la nivel global abia în primele zile ale primăverii anului 2019, însă a început deja să fie produs într-un ritm uşor. Sedanul este asamblat la uzina din München (arătată în imagini), la uzina Tiexi din Shenyang, China şi la nou construita uzină BMW din San Luis Potosi, Mexic.

https://www.youtube.com/watch?v=aj4DPZ8Fo-I

Vezi şi: PARIS 2018: Primele impresii despre noile BMW Seria 3 şi X5 – Reportaj Video AutoBlog.MD

Iată cum este asamblat şi noul BMW X5. Procesul are loc, comparativ cu Seria 3, la o singură uzină, cea americană din Spartanburg, Carolina de Sud. Acolo sunt făcute şi noile BMW X3/BMW X4, modele care au ajuns deja în ţara noastră.

Lansarea pe piaţă a noului X5 are loc la nivel global în noiembrie şi tot atunci îl vom vedea şi pe pământ moldovenesc.

Vezi şi: Noul BMW X5 vine în Moldova în noiembrie, dar noi ştim deja cât costă

https://www.youtube.com/watch?v=iGM3T4JsRbc

Vezi şi: (video) BMW a început producţia noului Seria 8 Coupe la uzina din Dingolfing. Iată cum este făcut

Vezi şi: (video) BMW a început şi arată producţia primelor exemplare pre-serie a modelului X7

Vezi şi: BMW va construi o nouă uzină la mai puţin de 715 km de Chişinău şi va crea peste 1000 de locuri de muncă

Cmentariile sunt închise