(video) Vine revoluția! Camioanele TuSimple au parcurs fără șoferi 885 km pe drumurile publice din Arizona
Vine revoluţia în segmentul truck-urilor transportatoare de mărfuri! Producătorul american de camioane autonome TuSimple anunţă despre testarea cu succes a vehiculelor sale pe drumurile publice din Arizona. În cel mai recent experiment s-au parcurs 885 de kilometri fără ajutorul șoferilor!
Amintim că TuSimple este o companie globală de tehnologie de conducere autonomă, cu sediul în San Diego, California şi cu operațiuni în Arizona, Texas, Europa și China. Fondată în 2015, TuSimple dezvoltă o soluție comercială de conducere complet autonomă de nivel 4 (SAE), pregătită pentru camioanele grele folosite pe distanțe lungi.
TuSimple își propune să transforme industria globală de transport de marfă cu ajutorul camioanelor, în valoare de 4 trilioane de dolari, prin intermediul celei mai importante tehnologii AI proprietare a companiei, ceea ce face posibil ca vehiculele de mare tonaj să vadă ce se întâmplă la 1.000 de metri distanță, să funcționeze aproape continuu și să consume cu 10% mai puțin combustibil decât camioanele conduse manual de către şoferi.
Compania a finalizat cu succes o rundă de șapte deplasări complet autonome. De la sfârșitul lunii decembrie, camioanele sale au rulat pe un traseu de 130 de kilometri în Phoenix la Tucson din statul Arizona.
De notat că nu au existat nici operatori de control de la distanţă şi nici şoferi de rezervă în cabine! Astfel, TuSimple este una dintre primele companii din domeniu care a renunţat la folosirea șoferilor de siguranță în vehiculele autonome.
Primul client al TuSimple din Arizona va fi Union Pacific. Spre deosebire de concurenții săi, compania utilizează truck-uri grele, colaborând cu TRATON și Navistar în transformarea lor corespunzătoare.
Până în 2023, compania intenționează să înceapă să funcționeze în Texas.
Anterior, în mai 2021, TuSimple a anunţat desfăşurarea cu succes a altui experiment interesant. Un camion cu autopilot a reuşit că parcurgă un traseu în 14 ore. Unui şofer la volan i-ar fi luat o zi întreagă de condus.
Cmentariile sunt închise