(foto) Noul Porsche Panamera GTS – acum şi în Moldova

Reprezentanţa oficială Porsche în ţara noastră a organizat astăzi prezentarea locală a unei maşini mai speciale – noua generaţie Panamera GTS! În premieră pentru model, acesta este disponibil pe piaţă în două tipuri de caroserii.

La Chişinău a ajuns un liftback cu mai multe dotări şi accesorii din gama Porsche Exclusive Manufaktur! Printre altele, atât culoarea exterioară Carmine Red, jantele de 21 de inci, cât şi pachetul interior cu tapiţerie cu Alcantara sunt opţionale şi costă extra!

https://youtu.be/0MVxB78GZLI

În centrul atenţiei ambelor modele Panamera GTS se află un motor V8 biturbo de 4.0 litri, care produce 460 CP și un cuplu maxim de 620 Nm. Puterea este redată printr-un sunet emoţional prin sistemul de evacuare sport standard.

Porsche promite că nu vor exista întreruperi în forța de tracțiune, deoarece puterea este transmisă sistemului de tracțiune integrală Porsche Traction Management (PTM) prin intermediul cutiei de viteze PDK cu opt trepte şi dublu ambreiaj.

Noile Panamera GTS si Panamera GTS Sport Turismo pot accelera de la 0 la 100 km/h în 4.1 secunde datorită pachetul standard Sport Chrono. Cele două modele pot atinge şi o viteză maximă de 292 și respectiv 289 km/h.

Noile Panamera GTS mai sunt dotate cu o suspensie pneumatică adaptivă cu tehnologie cu trei camere de aer. Aceasta este montată standard, ceea ce determină un control flexibil și o rată optimă de extindere a arcurilor. Împreună cu şasiul sport, cele două modele GTS au o gardă la sol redusă cu 10 mm comparativ cu cea a maşinilor standard, în timp ce sistemul Porsche Active Suspension Management (PASM) a fost adaptat pentru o calibrare mai sportivă.

Mai trebuie de menţionat că mecanismele de frânare de pe automobile au discuri mai mari: 390 mm pe faţă şi 365 pe spate. Interiorul are elemente distinctive finisate cu Alcantara de culoare neagră și aluminiu anodizat, iar posibilităţile de personalizare detaliată sunt enorme.

În Republica Moldova, preţul de start pentru Panamera GTS porneşte de la 131.000 de euro, iar pentru versiunea GTS Sport Turismo de la 134.000 de euro.

Vezi şi: (foto) Noul Porsche 911 se prezintă astăzi în Moldova în compania altor trei generaţii

Cmentariile sunt închise