(video/update) Polițiștii au identificat tinerii care au fost filmați cum împușcă dintr-o maşină. Ce sancţiuni riscă

(update 21.02.2020) Poliţia a reuşit să-i identifice pe tinerii din imaginile care ne-au fost trimise la adresa redacţiei acum câteva zile. Agenții de patrulare au constatat că, acțiunile acestora au avut loc în noaptea de 15 spre 16 octombrie curent, pe traseul din apropierea localității Negrești din raionul Strășeni.

Un tânăr de 20 de ani, aflat la volanul unui BMW luat în chirie pentru câteva ore, dar și prietenul acestuia de 19 ani, au efectuat mai multe împușcături din pistoale de semnalizare. Tinerii au fost escortați la Inspectoratul de poliție Botanica.

Fiind audiați aceștia și-au recunoscut fapta, declarând că pistoalele de semnalizare au fost procurate ilegal. Armele au fost ridicate, iar tinerii urmează să fie documentați pentru procurarea, păstrarea, purtarea, folosirea, repararea sau comercializarea ilegală a armelor neletale care fac obiectul declarării sau altor arme nesupuse autorizării.

Conform legislației în vigoare, persoanele culpabile de asemenea fărădelege riscă amendă în sumă de până la 4.500 de lei.


(update 16.10.2020) Poliția ne-a contactat pentru a ne comunica că situația a fost înregistrată. În baza numărului de înmatriculare urmează a se stabili proprietarul mașinii, cine a realizat secvența și de când datează aceasta.

“În baza tuturor probelor vom lua o decizie legală. Multumim pentru imllicare. Revenim ulterior cu detalii”, a declarat Diana Fetco, șefa Secției Comunicare și Protocol al IGP.


(16.10.2020) Cu degetele mâinii ţine volanul, iar cu alta trage focuri de armă! Poliția e la curent cu distracțiile unor tineri spre miez de noapte

Am primit la adresa redacţiei un scurt clip video de la un cititor, unul care ar fi destul de interesant pentru poliţie şi să sperăm că se va autosesiza cineva. Imaginile arată cum se distrează unii concetăţeni, care poate abia de au terminat liceul, înainte de somn.

Nu de alta, dar să faci aşa ceva pe un drum public şi încă la o viteză de aproape 100 km/h este o faptă care nu numai că merită, dar trebuie sancţionată! Mai mult, autorităţile ar trebui să verifice şi dacă aceşti tinerei plini de viaţă au permise de port armă şi care este proveniența pistoalelor, căci cele din imagini par a fi destul de autentice.

Nu este clar pe unde anume era condusă maşina, însă oamenii legii îl pot întreba foarte uşor despre asta pe proprietarul sub numele căruia este înregistrat sedanul cu numerele WSA 901…

De asemenea, în imagini sunt indicate şi profilurile de Instagram ale pasagerilor din automobil, prin care “periculoşii” pot fi identificaţi, asta dacă nu le vor ascunde la scurt timp după publicarea acestui articol, după cum ştim din experienţe anterioare în asemenea cazuri.

Vezi şi:

https://autoblog.md/video-deja-e-revoltator-tineri-se-filmeaza-cum-merg-cu-viteza-prin-chisinau-si-mai-si-trag-din-arme-pe-fereastra/
https://autoblog.md/foto-incredibil-ce-se-intampla-un-tanar-si-alti-patru-amici-au-amenintat-o-soferita-cu-un-ak-47/

Cmentariile sunt închise