Surse: Rimac se pregătește pentru a cumpăra Bugatti
În prezent, compania franceză Bugatti Automobiles S.A.S. este angajată în producţia manuală de autoturisme de lux super sport. Gama sa este formată din nouă maşini considerate diferite, deşi toate au la bază unul şi acelaşi model – Chiron, iar în paralel se ocupă de deservirea modelelor Veyron şi EB 110.
Bugatti aparține în prezent concernului german Volkswagen, din 1998, dar în curând s-ar putea să-și schimbe proprietarul. Zvonurile că Rimac Automobili ar putea ocupa această postură au apărut încă de la mijlocul lunii septembrie a anului trecut.
Informaţiile neconfirmate de atunci spuneau că tranzacția de vânzare-cumpărare fusese deja convenită, dar a trebuit să fie aprobată de Consiliul de Supraveghere. În plus, familia Piëch, care deține 50% din pachetul de acţiuni de control al VW AG, a trebuit să aprobe mişcarea.
Mai târziu, în luna martie a acestui an, au apărut alte informații precum că marca Bugatti rămâne sub aripa Volkswagen Group, însă controlul asupra acesteia ar trebui să ajungă la Porsche (de asemenea, o parte din VW), compania parteneră pentru Rimac. Astfel spus, în viitor este așteptată o transformare electrică a Bugatti.
Amintim că Rimac Automobili este un producător croat de hipercaruri electrice, unități de propulsie electrice și sisteme de baterii. A apărut în 2009 și, de fapt, a crescut din „hobby-ul de garaj” al fondatorului său, Mate Rimac, un tânăr ambițios care a reușit să-și refacă BMW-ul E30 într-un electromobil, prin acest proiect stârnind interesul viitorilor investitori.
Mai nou, conform informaţiilor obţinute de revista germană Magazin Manager, Porsche și Rimac ar urma să formeze o întreprindere mixtă a cărei proprietate urmează a fi distribuită în raport de 45:55 procente. Anume această întreprindere ar putea deveni noul proprietar pentru Bugatti.
Aceeași sursă mai spune că Rimac Automobili doreşte să intre la bursă din 2022, evaluându-se la aproximativ cinci miliarde de euro.
Astăzi, Porsche este un investitor major în Rimac: în 2018, cota sa a fost de 10%, dar mai târziu a crescut. În 2019 a ajuns la 15.5%, iar în această primăvară cifra a crescut la 24%. Mai trebuie de remarcat faptul că Rimac dezvoltă și vinde în prezent tehnologii. Automobili Pininfarina, Aston Martin și Koenigsegg se află în lista clienților.
Cmentariile sunt închise