(video) Încă un pas spre condusul autonom. GM introduce noi funcţii pentru sistemul Super Cruise

General Motors a anunțat că va introduce noi funcţii pentru sistemul Super Cruise, dezvoltat cu forţele proprii, pe șase vehicule, în primul trimestru al anului 2022.

Super Cruise, după cum spune şi producătorul american, este prima tehnologie reală hands-free de asistență a conducătorului auto, care permite șoferilor să călătorească fără mâini pe volan şi picioare peste pedale.

Sistemul funcționează într-o reţea de peste 322.000 de km de drumuri, deocamdată din SUA şi Canada, care au fost scanate şi digitalizate, formându-se astfel nişte hărţi de înaltă precizie pe care se bazează.

Noile caracteristici includ:

  • Remorcare – clienții își vor putea remorca barca, camperul și multe altele în timp ce conduc vehiculul cu mâinile libere.
    • Cu o remorcă ataşată, Super Cruise îşi va modifica algoritmul de lucru. Pentru început, el va cere introducerea parametrilor esențiali ai remorcii pentru a înțelege noile dimensiuni și greutatea sa. Ulterior, sistemul va menține autotrenul strict în centrul benzii și mai departe de mașina premergătoare, iar în viraje automat va adapta viteza.
  • Schimbare automată a benzii (indisponibilă în timpul tractărilor) – tehnologia poate indica când o schimbare a benzii este optimă și poate iniția manevra, în timp ce respectă complet protocoalele de semnalizare.
    • Unele modele GM deja aflate pe piaţă au o astfel de funcţie. Șoferul trebuie să includă doar indicatorul de direcție, sistemul electronic verifică dacă banda este liberă și va începe mutarea cu prima ocazie.
    • Dar în cea mai recentă versiune, totul este mai ușor. Sistemul recunoaște o mașina premergătoare lentă, scanează banda din stânga, începe automat manevra de depăşire şi automat revine în banda iniţială. Înainte de startul manevrei şoferul va fi avertizat printr-un semnal sonor.
  • Afișaj de navigație mai bun – drumurile compatibile cu Super Cruise vor fi afișate în sistemele de navigație încorporate a vehiculelor care sunt echipate cu aplicația integrată Google Maps și vor afișa traseele disponibile pentru condusul hands-free în timpul selectării acestora.

Noile funcţii vor fi disponibile pe următoarele maşini din gama anului 2022, care vor avea această opţiune bifată (în premieră devenind pentru pickup-uri!): Cadillac Escalade, Cadillac CT4 şi CT5, Chevrolet Silverado, GMC HUMMER EV Pickup şi GMC Sierra.

Super Cruise va fi disponibil pe 22 de vehicule până în 2023, inclusiv pe Cadillac LYRIQ și GMC HUMMER EV SUV. Vehiculele suplimentare care vor oferi versiuni de Super Cruise sunt Cadillac XT6 din gama anului 2022 și Chevrolet Bolt EUV.

GM a lansat Super Cruise în 2017, iniţial pe maşinile mărcii Cadillac. Până în prezent, aproximativ 10 milioane de mile au fost conduse de către şoferi folosind acest sistem. Scopul companiei este ca în viitor acesta să permită condusul automatizat pe durata a 95% din timpul dedicat călătoriilor, iar datorită platformelor digitale din cele mai noi automobile şi a tehnologiei de actualizare over-the-air, upgrade-uri vor fi disponibile permanent.

Super Cruise utilizează un sistem de monitorizare a atenției șoferului și o hartă generată de un LiDAR de înaltă precizie, în plus față de camerele, senzorii și GPS-ul care funcționează în timp real.

Sistemul de monitorizare a atenției șoferului folosește o cameră mică situată în partea de sus a coloanei de direcție și funcționează cu senzori infraroșii pentru a determina unde se uită șoferul ori de câte ori Super Cruise este în funcțiune.

În cazul în care sistemul detectează că șoferul și-a întors privirea de la drumul din față prea mult timp, o bară de lumină integrată în volan va determina șoferul să-și întoarcă atenția asupra drumului.

Însă chiar şi cu acest sistem, producătorul menţionează că este important de păstrat întotdeauna atenţia la drum şi nu recomandă utilizarea unui dispozitiv portabil sau a altui truc. Super Cruise necesită un vehicul echipat corespunzător, abonament activ, un sistem electric ce funcţionează fără probleme, recepție celulară și semnal GPS.

Cmentariile sunt închise