(video) NIO a prezentat o baterie de 100 kWh şi are câteva avantaje interesante faţă de altele

Producătorul auto chinez NIO a împlinit ieri, 25 noiembrie, şase ani de la apariţie, iar acum patru ani a lansat brandul NIO, care în prezent are patru automobile electrice în gama sa – EP9, ES8, ES6 şi EC6.

În toată această perioadă de timp a produs şi livrat peste 60.000 de maşini, care au parcurs cumulativ peste 1.2 miliarde de km şi pentru care s-au făcut peste 1.27 de milioane de schimburi de baterii.

Acest start-up se dezvoltă frumos pe an ce trece şi are în palmares tot mai multe tehnologii interesante, însă o etapă importantă a fost atinsă acum câteva zile, când NIO şi-a prezentat propria baterie cu o capacitate de 100 kWh!

NIO a fost întotdeauna angajat în cercetarea, dezvoltarea și inovația în tehnologia bateriilor. Cu peste 300 de brevete depuse și câștigate, bateria sa de 100 kWh dispune de tehnologia CTP (cell to pack), realizând o densitate de energie cu 37% şi o performanța a managementului termic cu 17.5% mai mare (comparativ cu bateria de 70 kWh), ceea ce rezultă că maşinile NIO cu aceasta în dotare pot înregistra o autonomie de până la 615 km în ciclu NEDC.

Performanța excelentă a bateriei de 100 kWh este susținută de patru caracteristici cheie: o mai bună gestionare a “fugii termice” datorită designului de prevenire a propagării termice; designul extrem de integrat care eficientizează producția cu 40% și utilizarea spațiului cu 19.8% (comparativ cu bateria de 70 kWh); managementul termic în toate condițiile climatice, care sporeşte performanța și extinde durata de viață a bateriei; alături de un sistem BMS de comunicare bidirecțională cloud-end care acceptă ajustări inteligente ale parametrilor pe baza condițiilor de lucru pentru a îmbunătăți performanța bateriei în toate condițiile.

De notat că bateria nouă a NIO poate fi monitorizată prin cloud şi dispune de un senzor care detectează presiunea şi temperatura în interiorul bateriei! Dacă aceşti indicatori depăşesc un anumit prag, atunci maşina este “trezită” şi pune în gardă stăpânul (care poate apela la salvatori după caz), după care pune în circulaţie un lichid activ de răcire, iar fumul din interiorul bateriei (dacă se generează) este eliminat printr-un sistem special de ventilare. NIO a recunoscut în acest sens că nicio baterie din această lume nu poate fi 100% sigură, mereu există un risc din cauza legilor fizicii, însă se pot face multe lucruri pentru a preveni distrugerea maşinii întregi.

Află mai multe detalii interesante despre baterie din acestă prezentare:

Şi acum cel mai interesant. Maşini NIO cu noua baterie de 100 kWh sunt deja disponibile pentru precomandă începând cu 7 noiembrie, în China. Utilizatorii de maşini deja produse din 2016 şi până în prezent, cu baterii de 70 kWh, pot alege fie să cumpere noua baterie pentru un upgrade permanent, fie să facă un upgrade flexibil la aceasta pentru doar 134 de dolari SUA pe lună sau 1.213 dolari SUA pe an. Actualizarea flexibilă lunară și anuală a bateriei este o altă inovație îndrăzneață prin care NIO răspunde nevoilor diverse de călătorie ale utilizatorilor, în diferite scenarii. Astfel spus, indiferent de maşină, bateria de 100 kWh este compatibilă cu ele, atât din punct de vedere a formei, cât şi hardware/software!

Mai devreme în acest an cu câteva luni, înainte de a lansa bateria de 100 kWh, NIO a introdus sistemul BaaS (Battery as a Service) pentru bateria de 70 kWh. Ce înseamnă mai exact BaaS? Oferind servicii cuprinzătoare permise de separarea vehiculului de baterie, un abonament la baterie și acces la baterii încărcate, care se pot schimba şi se pot actualiza, este un program interesant al companiei prin care un client îşi cumpără o maşină electrică fără setul de acumulatori! Prețul bateriei nu este inclus nici în factura de vânzare a vehiculului, nici în avansul sau ratele împrumutului auto. Ulterior, clientul îşi poate lua o baterie pentru folosinţă prin abonament, de diferite capacități în funcție de nevoi și poate plăti lunar pentru asta.

Utilizatorii care aleg să achiziționeze unul dintre modelele NIO cu BaaS se pot bucura de o reducere de circa 10.650 de dolari SUA din prețul mașinii (deoarece nu are baterie) și se pot abona la un pachet de baterii de 70 kWh pentru doar 149 de dolari SUA pe lună (plus o taxă de garanţie Worry-Free Service Plan de 12$ lunar). Există şi o baterie opţională de 84 kWh, introdusă spre sfârşit de 2019, însă aceasta nu participă deocamdată în acest program pentru că nu există unităţi destule în circulaţie. Iar pentru achiziționarea unei mașini NIO cu bateria de 100 kWh în cadrul programului BaaS, din preţul iniţial al maşinii se scot circa 19.500 de dolari SUA, în timp ce taxa lunară a abonamentului la baterie este de 225 de dolari SUA lunar (toate sumele de bani sunt convertite din yuani).

[embeddoc url=”https://autoblog.md/media/2020/11/Details-of-Launch-Event.pdf”]


Lansarea NIO BaaS face decizia de cumpărare a unui automobil mult mai ușoară și reprezintă un echilibru mai bun între costul de achiziție și costul de utilizare. Cu BaaS, ambele costuri sunt mai mici decât cele ale mașinilor cu motoare cu ardere internă din același segment. 

În același timp, BaaS reprezintă, de asemenea, o soluție sistematică la provocările existente de mult timp pentru maşinile electrice, gen penetrarea, degradarea, actualizarea bateriei sau valoarea de revânzare mai mică a maşinii din cauza bateriei “obosite”.

Astfel, iată care sunt în prezent preţurile de start a maşinilor cu sau fără participare în programul Baas (cursul actual de schimb):

 NIO ES8NIO ES6NIO EC6
Preţ de listăDe la 526.000 yuani
($79.970)
De la 416.000 yuani
($63.246)
De la 426.000 yuani
($64.766)
Preţ cu BaasDe la 398.000 yuani
($60.509)
De la 288.000 yuani
($43.785)
De la 298.000 yuani
($45.306)

Mai multe detalii interesante despre BaaS poţi afla din această prezentare:

La momentul de faţă, în China, automobilele NIO pot fi încărcate fie în condiţii casnice, fie de la staţii publice de încărcare rapide, fie se optează (cel mai mult) pentru staţiile interesante NIO Power Swap, unele de care nici Tesla nu s-a gândit să implementeze!

Acum, la nivel naţional, există 162 de astfel de staţii active (numărul fiind în creştere) şi prin intermediul lor posesorii de maşini pur şi simplu îşi pot schimba rapid bateria descărcată pe una încărcată, cu un timp de aşteptare minim!

La stațiile NIO Power Swap, fiecare set de acumulatori scos dintr-un vehicul trece printr-o inspecție amănunțită a performanței sale electrice. Dacă nu sunt detectate probleme, bateria este reîncărcată și pregătită pentru următorul utilizator. Dar dacă se identifică o defecțiune, bateria este scoasă din circulație pentru reparații pentru a asigura siguranța tuturor bateriilor din sistem.

NIO oferă utilizatorilor săi serviciul Power Swap gratuit pe viață, asta însemnând că pot trece pe la aceste staţii ori de câte ori au nevoie în limita condiţiilor abonamentului, fie el lunar sau anual!

Vezi la începutul şi spre finalul acestui clip cum funcţionează Power Swap:

Cmentariile sunt închise