(video) Premieră europeană: Noile Jeep Renegade şi Compass e-Hybrid

Acum ştirile şi articolele noastre sunt şi pe Telegram! ABONEAZĂ-TE!
Le puteţi şi comenta acolo 😉
Abonaţii văd şi conţinut exclusiv!

Divizia europeană a companiei Jeep și-a stabilit un nou obiectiv ambițios: până la sfârșitul acestui an, gama sa de produse din ţări precum Germania, Franța, Belgia, Țările de Jos, Portugalia şi cele din Scandinavia va fi compusă exclusiv din maşini hibride.

În prezent modelele sale PHEV reprezintă doar 25% din vânzările mărcii Jeep în Uniunea Europeană, deși în unele țări (de exemplu, în Franța) ponderea acestora ajunge la 50%. Noile versiuni hibride mai simple ale Renegade și Compass vor ajuta la atingerea acestui obiectiv, urmând introducerea cu succes a gamei de modele plug-in hybrid cu tracţiune integrală – 4xe.

Caracteristici cheie:

  • Versiunile 4xe apărute în urmă cu doi ani au tracțiune integrală cu motor electric separat pe puntea spate, iar bateriile acestora pot fi încărcate de la o priză. Noile Renegade e-Hybrid și Compass e-Hybrid sunt proiectate diferit. Au doar tracțiune față, nu au nicio legătură cu vreo priză, iar suportul electric este mai puțin eficient.
  • Noile modele sunt dotate cu un nou benzinar cu patru cilindri şi un volum de 1.5 litri, parte a familiei modulare GSE (Global Small Engine) și care funcționează pe baza ciclului economic Miller. Are injecție directă de 350 bar, raport de compresie 12,5:1, turbocompresor și un demaror-alternator cu curea. Are să ofere 130 CP și 240 Nm.
  • Cutia de viteze este una robotizată cu șapte trepte şi dublu ambreiaj, iar un mic motor electric de 48V este integrat în aceasta, generând alţi 20 CP și 55 Nm. Este activ în timpul pornirii de pe loc și conducerii cu viteză redusă, astfel încât în timpul parcărilor sau în ambuteiaje, astfel de hibrizi se pot deplasa doar pe tracțiune electrică. Odată ce viteza creşte se conectează motorul cu ardere internă. Informaţii despre bateria din sistem nu au fost publicate.
  • Dezvoltatorii afirmă că aceste noi versiuni hibride sunt 15% mai econome decât maşinile similare cu motoare pe benzină. Consumul mixt anunţat este de doar 6.1 l/100 km pentru Renegade e-Hybrid și de 6.0 l/100 km pentru Compass e-Hybrid. Timpii de accelerare 0-100 km/h sunt de 9.7 şi 10 secunde respectiv.

Crossoverele sunt deja disponibile pentru comandă în Italia, Franța și Germania. Jeep Renegade e-Hybrid costă de la 32.200 de euro față de 39.500 pentru modelul PHEV. Pentru comparație, modelul pur pe benzină, care va părăsi piața înainte de sfârșitul anului, poate fi acum cumpărat pentru 24.900 de euro.

Jeep Compass e-Hybrid este estimat la cel puțin 36.200 de euro față de 31.900 de euro pentru versiunea de bază și 45.850 de euro pentru cea plug-in hybrid. Vânzările vor începe în martie, urmate de alte piețe europene.

GALERIE FOTO:

Cmentariile sunt închise