(foto) Retromobil Fest 2016: În România a avut loc primul festival dedicat vehiculelor de epocă
Între 8 și 10 iulie, în România s-a desfășurat primul festival dedicat vehiculelor de epocă, colecționarilor și pasionaților din acest univers. Prima ediție a Retromobil Fest a şi adus o serie de premiere pentru mișcarea retro din ţara vecină.
Construit pe rețeta marilor evenimente de gen, care se desfășoară de ani buni în Europa și care atrag mii de participanți și suporteri, Retromobil Fest 2016 a adunat, grație locației extrem de ofertante a „Academiei Titi Aur”, un număr impresionant de participanți pentru secțiunea Retromobil Grand Prix (60).
Printre noutățile pe care le-a adus Retromobil Fest 2016 se numără noua formulă a concursului Retromobil Grand Prix care a inclus pe lângă tradiționalele secțiuni auto (clasic, sport și expert), moto și off-road.
Concursul a fost completat de o zonă special amenajată pentru târg de vehicule, piese, accesorii și de o zonă dedicată expoziției, unde proprietarii de vehicule istorice au putut etala bijuteriile motorizate.
De asemenea, evenimente de tradiție ale Retromobil Club România, Fabricat în România și Antebellum au fost integrate în acest festival, proprietarii vechilor modele românești, respectiv cei ai automobilelor interbelice având ca punct final „Academia Titi Aur”.
Tot în premieră, automobilele din secțiunea Antebellum au defilat pentru prima dată în fața publicului pe o pistă de concurs, etalând-și astfel întreaga eleganță și conferind evenimentului o patină aparte, majoritatea proprietarilor fiind echipați în moda vremurilor apuse.
Pentru prima dată secțiunea off-road a fost parcursă în regim contra-cronometru, ceea ce a sporit intensitatea luptei și spectacolul făcut de echipajele care au luat startul în paralel. Traseul a fost unul de trial, de dificultate mare, organizat în zona de off-road a autodromului.
Atracția festivalului a reprezentat-o competiția de Grand Prix, în fapt un concurs de regularitate, cu viteze medii impuse diferite pentru fiecare secțiune. Disputele au fost strânse, ceea ce a dovedit dorința celor peste 60 de participanți a-și trece numele pe lista câștigătorilor.
În final cei care și-au controlat cel mai bine impulsul de a apăsa accelerația au câștigat premiile oferite de participanți. Miza a constituit-o și Marele Premiu, un curs de pilotaj pe circuitul de la Istanbul, prin programul „Porsche on track” oferit de Porsche.
Cmentariile sunt închise