Traversarea frontierei prin punctul Leuşeni – Albiţa va avea loc cu o singură oprire, însă doar pe un sens

Acum ştirile şi articolele noastre sunt şi pe Telegram! ABONEAZĂ-TE!
Le puteţi şi comenta acolo 😉
Abonaţii văd şi conţinut exclusiv!

Traversarea frontierei de stat Leușeni – Albița va fi facilitată, iar timpul de așteptare în vamă va fi redus prin efectuarea controlului comun moldo-român, în baza principiului oprire unică. Cabinetul de miniștri a aprobat inițierea negocierilor asupra proiectului Acordului între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul României, privind controlul coordonat în punctul rutier de trecere a frontierei, pe sensul de intrare în România.

Scopul proiectului constă în dezvoltarea relaţiilor de cooperare între structurile cu atribuții la frontierele Republicii Moldova şi României, în domeniul gestionării integrate a frontierelor. De asemenea, realizarea activității comune va ajuta la sporirea capacităţilor instituţionale ale autorităţilor de frontieră, precum şi la armonizarea procedurilor de control la standardele Uniunii Europene.

Totodată, Acordul va contribui la garantarea securității frontierei dintre Republica Moldova și România, care este granița externă a Uniunii Europene, precum și la asigurarea securității naționale, bunăstării economice a ambelor state, prevenirea și lupta împotriva criminalității transfrontaliere organizate și terorismului internațional.

Detalii:

[embeddoc url=”https://gov.md/sites/default/files/document/attachments/subiect-20-albita.pdf”]
[embeddoc url=”https://gov.md/sites/default/files/document/attachments/subiect-12-nu-638-maeie-site.pdf”]

Amintim:

Cmentariile sunt închise