(video) Este grav! Dovada că în Moldova sunt şoferi care “nu văd” pietoni la câţiva metri în faţa lor

Cum a fost posibil aşa ceva?!? Pe numele unui taximetrist din Chişinău a fost deschis un dosar penal după ce a lovit mortal o femeie în vârstă pe bd. Decebal al capitalei.

S-a întâmplat pe un tronson de drum unde frecvent se întâmplă ca pietonii să treacă strada neregulamentar, însă în acest caz ieşit din comun totul s-a întâmplat ziua-n amiaza mare, vizibilitatea fiind excelentă!

Totul a avut loc în după-amiaza zilei de joi. Din imagini nu pare că taximetrul ar rula cu viteză sporită, însă brusc a schimbat banda de deplasare şi a intrat chiar în femeie! Ce s-a întâmplat totuşi, şoferul s-a pierdut cu firea, ori şi-a distras atenţia eventual în telefon şi a nu a ţinut sub control volanul, lăsând astfel ca maşina să se mişte pe banda alăturată? Nu ştim, însă pare foarte ciudat, căci dacă îşi menţinea poziţia în banda iniţială impactul putea fi evitat la sigur.

Automobilul de model Toyota Prius, la volanul căruia se afla un bărbat de 36 de ani, a lovit o femeie în vârstă de aproximativ 75-80 de ani. Din păcate bătrâna a decedat chiar la faţa locului.

Oamenii legii nu au stabilit deocamdată identitatea femeii, întrucât ea nu deținea niciun act asupra sa. De asemenea, urmează a fi efectuată expertiza tehnică a automobilului, pentru a stabili dacă frâna era funcțională în momentul impactului. Pe acest caz a fost deschis un dosar penal, iar șoferul riscă până la 7 ani de închisoare.

Filmuleţul original de pe camera de bord:

Fenomenul nu este unul nou şi anual un număr mare de persoane suferă sau îşi pierd viaţa pe drumuri, fie că fac uz de trecerile de pietoni, fie trec pe unde doresc. Din păcate şi poliţia pare a fi neputincioasă în a combate fenomenul pentru că echipaje nu ar avea timp să monitorizeze la orice oră fiecare stradă în vederea depistării de astfel de încălcări.

Un locuitor al capitalei chiar s-a convins că poliţia nu poate face nimic, deşi nereguli se întâmplă chiar sub nasul lor. Iată o situaţie concretă: a doua zi după accidentul de mai sus, de dimineaţă, în zona unde s-a întâmplat tragedia a fost organizat un filtru în care zeci de şoferi au fost opriţi, cel mai probabil pentru a fi informaţi şi atenţionaţi despre pietonii iresponsabili.

După 2-3 ore operaţiunea s-a terminat şi acolo a rămas un singur echipaj de poliţie. Tot atunci au început din nou neregulile. Chiar prin faţa maşinii de poliţie, practic în locul unde acum câteva ore a stat corpul femeii fără suflare, a trecut o alta şi reacţia oamenilor legii a fost = 0.

“Doar imaginaţi-vă viteza reacţiei lor dacă m-aş fi întors eu acolo peste linia dublă continuă”, a comentat nemulţumit martorul ocular.

Dacă aţi surprins vreo situaţie interesantă, în Chişinău sau pe drumurile din ţară, scrieţi-ne şi trimiteţi imagini foto/video pe pagina noastră de Facebook, pe blog la secţiunea Contact sau la adresa contact@autoblog.md, iar noi o vom transforma în ştire!

Vezi şi:

(video) În Quebec a apărut o trecere pentru pietoni “vie”! Cum reacţionează şoferii când o văd

(video) S-a născut în două cămăşi! Situaţia în care s-a pomenit un tânăr din Chişinău pe trecerea de pietoni

https://autoblog.md/video-unde-e-dreptatea-un-avocat-care-a-lovit-patru-pietoni-risca-pana-la-8-ani-de-inchisoare-insa-a-primit-doar-amenda/

Cmentariile sunt închise