(video) A blocat drumul pentru ca să poată face derapaje controlate. Momentul, surprins de o cameră de bord

Distracţie la finalul unei zile de muncă sau testarea unui automobil proaspăt reparat? Ce a fost asta nu ştim exact, însă momentul a fost surprins de camera de bord a unui conducător, martor al întregului „show”. S-a întâmplat pe o stradă din raza municipiului Chişinău.

Un bărbat a părăsit curtea unui service auto la volanul unei maşini de marcă BMW, cu tracţiune spate, şi s-a oprit în mijlocul drumului, blocând circulaţia. După un scurt moment de pregătire a început să facă abuz de acceleraţie şi direcţie pentru a-l întoarce de câteva ori la 360 de grade, motiv pentru care şoferii din toată coloana de autoturisme care se deplasau pe stradă au fost nevoiţi să reducă semnificativ viteza şi chiar să se oprească pentru un moment din motive de siguranţă.

Pe lângă faptul că a fost o piedică în trafic, însuşi aventurierul s-a expus pericolelor din cauza acelorași portiere lipsă, însă mai contează acest lucru dacă totul s-a făcut pentru o înregistrare video realizată de colegul său?..

Autor video: facebook.com/aurel.meleca

Preluarea articolelor de pe www.autoblog.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, trebuie citată sursa și autorul informației, iar în cazul portalurilor informaționale trebuie indicat și linkul direct (ACTIV) la sursă în lead. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui acord încheiat cu redacţia AutoBlog.MD. Materialele de pe www.autoblog.md sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

Dacă aţi surprins vreo situaţie interesantă/riscantă, în Chişinău sau pe drumurile din ţară, scrieţi-ne şi trimiteţi imagini foto/video pe pagina noastră de Facebook sau la adresa contact@autoblog.md, iar noi o vom transforma în ştire care va fi auzită şi de autorităţi!

Vezi şi:

(video) Lecţii practice de drift? Încă o maşină a fost văzută pe lacul Ghidighici

https://autoblog.md/videoclipul-zilei-doi-frati-au-derapat-spectaculos-pe-transfagarasan-cu-un-bmw-si-un-nissan/

(video) Cu noul Renault Megane R.S. Trophy-R se poate derapa, deşi are tracţiune faţă. Demo de la Daniel Ricciardo

Cmentariile sunt închise