(video) Premieră în Coreea de Sud: Noua generaţie Genesis G80
Iată că a debutat. Maşina pe care am văzut-o la teste acum câteva zile prin Germania, noul Genesis G80, a fost arătat în această pentru noi noapte în Coreea de Sud. Este desemnat ca fiind a treia generaţie a modelului care a debutat în îndepărtatul deja an 2008 – Hyundai Genesis.
Şi cartea de vizită a noului G80 sunt farurile şi stopurile LED realizate sub forma a două benzi duble, soluţie datorită căreia mașinile vor fi 100% recunoscute în trafic. Tematica celor două dungi este păstrată şi pe aripile din față ale autoturismului.
Sedanul Genesis G80 a păstrat o siluetă clasică, cu o cabină deplasată spre spate și nişte geamuri suplimentare între portierele posterioare şi montanţii C. Dar forma pupei acum arată mai mult ca a unui fastback, adică un sedan cu o linie înclinată de acoperiș și o lunetă care se întinde vizual până la coada scurtă a portbagajului.
Automobilul măsoară 4.995 mm (+5 mm) x 1.925 mm (+35 mm) x 1.465 mm (-15 mm) x 3.010 mm (fără modificări), în lungime, lăţime, înălţime şi ampatament respectiv. Jantele care pot fi instalate au mărimi cuprinse între 18 şi 20 de inci (anterior cele de bază erau de 17 inci).
Baza maşinii este o nouă platformă care este folosită şi de noul SUV Genesis GV80. Caracteristica sa principală este un centru de greutate redus. Noul corp este cu 6% mai dur decât cel anterior și are montanţi mai subțiri de dragul îmbunătățirii vizibilității. Părţile componente ale caroseriei sunt compuse din: 42% – oțel de înaltă rezistență, 19% – aluminiu şi restul 39% – aliaje.
Genesis G80 este oferit din start cu trei motoare la alegere. Cel de bază este un benzinar turbo cu patru cilindri şi volum de 2.5 litri – T-GDI (304 CP/422 Nm), care vine să înlocuiască unitatea natural aspirată V6 şi cu volum de 3.3 litri (282 CP/347 Nm). Dezvoltatorii susțin că optimizarea designului caroseriei și abandonarea a doi cilindri le-au permis să facă sedanul cu 125 kg mai ușor decât predecesorul său: greutatea noului G80 în versiunea de bază este de 1.785 kg.
Un alt motor pe benzină este un V6 turbo de 3.5 litri – T-GDI (380 CP/530 Nm). Ambele agregate mai sunt dotate cu sisteme de injecție cu combustibil și intercoolere cu lichid.
Turbodiesel-ul cu șase cilindri pe care îl are Genesis GV80 nu este încă disponibil. În schimb, G80 are un turbodiesel cu patru cilindri şi 2.2 litri volum (210 CP/441 Nm). Unitatea are un bloc al cilindrilor din aluminiu și, prin urmare, este cu 20 kg mai ușor decât predecesorul său.
Toate motorizările sunt cuplate exclusiv la o transmisie automată cu opt rapoarte şi cu levier de tip “shift-by-wire” sub forma unui controller rotativ în locul unei manete tradiţionale. La alegere, în combinaţie cu fiecare motor, tracţiunea poate fi exclusiv pe puntea din spate, fie integrală cu ambreiaj pentru conectarea punţii faţă.
La fel ca pe Genesis G90, o suspensie pneumatică nu este nici măcar disponibilă ca opțiune. Cea de pe maşina de bază include arcuri și amortizoare obişnuite, în timp ce opţional e valabilă doar una cu amortizoare adaptive, care îşi modifică rigiditatea automat pe baza informaţiilor procesate de o cameră frontală care scanează carosabilul din față.
Designul interior al noului G80 este similar cu cel al noului GV80, dar există suficiente diferențe. Există o abundență de linii orizontale, însă un nivel inferior al tunelului central lipseşte aici. Versiunile în echipări de top au scaune frontale multi-contur cu nişte camere pneumatice. Dezvoltatorii afirmă că, în ciuda siluetei în formă de coupe, spațiul pentru pasagerii din spate este chiar puțin mai mare decât în maşina anterioară: ocupanţilor li se oferă suplimentar 4 mm deasupra capului și 2 mm în fața genunchilor.
În fața şoferului se află un ecran de 12.3 inchi pentru panoul de instrumente (cu un mod de afişare tridimensional), un monitor central mare de 14.5 inci şi mai există un head-up display. Sub mâna dreaptă a șoferului se găseşte un touchpad pentru a putea introduce comenzi sau caractere cu scriere de mână.
Sedanul are până la zece airbag-uri, inclusiv unul central, care este deschis între scaunele din față, împiedicând conducătorul auto și pasagerul din dreapta sa să se lovească cu capurile. De asemenea, printre alte echipamente se numără un sistem de climatizare automată pe trei zone, un acoperiș panoramic și un sistem audio Lexicon cu funcție de izolare fonică activă.
Opțiunile includ un cruise control adaptiv numit Highway Driving Assist II, care îi oferă maşinii capacitatea de a schimba automat benzile de circulaţie când rulează pe autostrăzi. Sistemul primeşte informaţiile necesare nu doar de la camere și senzori, dar, de asemenea, de la sistemul de navigație. Mai există pe noul G80 sistem de parcare de la distanță și sistem de monitorizare al stării de oboseală a șoferului cu o cameră în habitaclu care îi analizează mimica.
În Coreea de Sud, noul Genesis G80 este deja disponibil pentru comandă la un preț de 43.000 de dolari pentru maşina cu benzinarul cu patru cilindri. Startul vânzărilor locale va avea loc într-o lună. Livrările către alte țări vor începe din a doua jumătate a lui 2020 în America de Nord.
Brandul Genesis este acum reprezentat oficial în Statele Unite, Canada, Rusia, Australia și Orientul Mijlociu.
Preluarea articolelor de pe www.autoblog.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, trebuie citată sursa și autorul informației, iar în cazul portalurilor informaționale trebuie indicat și linkul direct (ACTIV) la sursă în lead. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui acord încheiat cu redacţia AutoBlog.MD. Materialele de pe www.autoblog.md sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.
Mai multe detalii din comunicatul de presă oficial:
[embeddoc url=”https://autoblog.md/wp-content/uploads/2022/09/All-New-Genesis-G80-Digital-World-Premiere.pdf”]Evenimentul de prezentare în reluare:
GALERIE VIDEO:
https://www.youtube.com/watch?v=v8wNq9lHtR4
https://www.youtube.com/watch?v=eqmz7S1es7U
https://www.youtube.com/watch?v=zPaLp3UwVdc
https://www.youtube.com/watch?v=Seb-DJuPdjs
https://www.youtube.com/watch?v=pYwKxInD5Wc
https://www.youtube.com/watch?v=CGbxQTK8QGI
GALERIE FOTO:
Cmentariile sunt închise