Avem primul video de la locul accidentului de lângă Cojușna! Ce a rămas din sedanul Mercedes-AMG
Am intrat în posesia unor imagini video care arată urmările accidentului de aseară care s-a produs în apropiere de localitatea Cojuşna, cu implicarea unui Mercedes-AMG. Un martor povesteşte cum s-a întâmplat totul şi arată locul de unde maşina a intrat în coliziune cu mai mulţi copaci şi un panou publicitar, până unde s-a oprit, într-un câmp.
Apropiindu-se de automobil, în zonă oprindu-se şi alţi oameni ca să vadă ce s-a întâmplat şi să acorde ajutor în caz de necesitate, bărbatul a rămas fără cuvinte văzând ce a mai rămas din el. Acum se poate afirma pe drept că este o daună totală şi este incredibil cum au pasagerii au reuşit să supravieţuiască.
Doar priviţi cât de tare s-a deformat acoperişul, dar şi alte părţi ale caroseriei. Nu se cunoaşte dacă a mai rămas ceva intact care s-ar putea folosi la piese, însă cert este că autoturismul şi-a îndeplinit cu succes una dintre menirile principale – de a-i menţine în viaţă pe ocupanţi în caz de accident!
Între timp, am reuşit să indentificăm modelul exact care a fost distrus:
https://autoblog.md/foto-am-gasit-masina-implicata-ieri-in-accidentul-de-la-cojusna-era-un-mercedes-amg-c43-4matic/
Preluarea articolelor de pe www.autoblog.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, trebuie citată sursa și autorul informației, iar în cazul portalurilor informaționale trebuie indicat și linkul direct (ACTIV) la sursă în lead. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui acord încheiat cu redacţia AutoBlog.MD. Materialele de pe www.autoblog.md sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.
Vezi şi:
Accidentul cu implicarea preşedintelui RM: Cum s-a întâmplat totul şi ce pedeapsă a primit şoferul vinovat
(foto) Moldova: O decapotabilă Mercedes-AMG, în valoare de peste trei milioane de lei, a fost distrusă
https://autoblog.md/video-pericol-public-un-sofer-surprins-circuland-intr-o-masina-grav-avariata-pe-traseul-chisinau-leuseni/
https://autoblog.md/video-accidentul-zilei-o-masina-inp-a-intrat-in-alta-care-valoreaza-cat-cel-putin-cinci-de-ale-politiei/
Cmentariile sunt închise