(video) Grupul Renault intră pe piața din SUA cu marca Alpine
Noua istorie a mărcii sportive Alpine a început în 2017 prin originalul coupe A110. Dar, ulterior, strategia de dezvoltare i-a fost revizuită de câteva ori. Acum pe masă au fost întinse noi cărți de joc.
Amintim că planul Renaulution din 2021 prevedea lansarea a trei modele electrice diferite. La sfârșitul anului 2022 au fost promise deja cinci mașini, printre care trei crossovere. Mai nou, planurile pentru Alpine sunt mai grandioase.
În cadrul celei mai recente întâlniri cu investitorii, șeful Grupului Renault, Luca de Meo, a anunțat că marca Alpine va fi adusă pe noi piețe globale, inclusiv în Statele Unite!
Până în 2030, aproximativ 50% din toate mașinile Alpine ar trebui să fie vândute în afara Europei. Iar viitoarea gamă de modele este concepută în acest sens.
Hot-hatch-ul compact Alpine A290, bazat pe mașina electrică Renault 5, are programată premiera pe 13 iunie 2024, înainte de 24 Hours of Le Mans.
Următoarea premieră va fi un crossover electric compact Alpine A390. Acesta va fi construit pe platforma CMF-EV și va fi cea mai apropiată rudă a lui Nissan Ariya. Va avea o capacitate a bateriei de aproximativ 90 kWh. Debutul ar trebui să aibă loc la finele lui 2024, iar producția va fi organizată în Franța.
Coupeul pe benzină Alpine A110 va fi înlocuit de o mașină electrică și va fi primul model pe o platformă separată, numită APP (Alpine Performance Platform). Această mașină sport este cea care este destinată să aducă marca franceză pe piața americană.
Presa franceză atribuie modelului o baterie de 77 kWh și cel mult două electromotoare. Principalul concurent va fi viitorul Porsche 718 electric. Noul model este așteptat în 2026 și va exista într-o variantă suplimentară fără acoperiș.
O pereche de crossovere electrice din segmentele D și E, probabil numite A490 și A590, sunt așteptate în 2027. Nu există încă informații despre ele, dar jurnaliștii francezi cred că ambele vor fi produse în Coreea de Sud. Aparent este vorba despre o întreprindere comună între Renault și Geely, așa că nu este exclusă folosirea unei baze tehnice chineze.
În cele din urmă, premiera celei mai interesante mașini, care nu a fost în planurile de până acum, este programată pentru 2028. Este vorba despre Alpine A310, un coupe cu patru portiere, care va juca probabil pe terenul Porsche Taycan și Audi e-tron GT. Precum în cazul crossoverelor, acest proiect este destinat în primul rând pieței americane.
De asemenea, designerul principal al mărcii Alpine nu exclude apariția unei versiuni stradale a spectaculosului concept pe hidrogen Alpenglow!
O premieră dinamică a fost promisă în cadrul maratonului de șase ore de la Spa-Francorchamps, dar nu a mai avut loc din cauza unor probleme cu electronica prototipului. Însă se va încerca o nouă demonstrație la Le Mans.
Noua interpretare Alpine Alpenglow Hy4, un laborator pe roți cu un monococ din carbon și două locuri pentru pasageri, are un benzinar turbo de 2.0 litri cu patru cilindri și aproximativ 340 CP, dar există planuri pentru un V6 original Alpine care să funcționeze tot pe hidrogen. Astfel de mașini ar putea fi produse în serie mică, dar nu s-a luat încă nicio decizie.
Cmentariile sunt închise