(video) Chișinău: Un șofer a descoperit că nu există restricții de mers pe benzile dedicate din PMAN
Un șofer ”a descoperit” că nu există restricții de mers pe benzile dedicate transportului public din perimetrul PMAN. În aceste condiții, în context, s-a adresat și cu o întrebare publică: „Băieți, spuneți-mi și mie de ce se înghesuie oamenii pe banda din mijloc, când nimic nu vă interzice să mergeți pe dreapta?”
Știm de la școala auto (este scris contextual și în RCR), că restricțiile impuse prin anumite indicatoare rutiere, dacă nu sunt urmate de unele care le anulează zona de acțiune, rămân în vigoare până la următoarea intersecție sau chiar ieșire din localitate. Se pare că o asemenea situație există în inima orașului Chișinău.
Un indicator de informare și orientare de tip 5.42.1 (Bandă rezervată vehiculelor de rută) există doar la intersecțiile bd. Ștefan cel Mare și Sfânt cu străzile Maria Cebotari/Pușkin și Vlaicu Pârcălab/Bodoni în funcție de direcția de deplasare. În acest tronson nu există niciun indicator 5.42.2 care să spună despre sfârșitul benzii rezervate, dar nici alte indicatoare 5.42.1 la intrarea în PMAN. Mai mult, benzile din PMAN nu conțin marcaj 1.23 BUS.
Deplasarea nu e restricționată, dar totuși neatenția sau buna intenție te poate costa!
Totuși, benzile dedicate din perimetrul PMAN sunt identificate prin marcaj 1.2 (linie lată continuă), care delimitează (separă) benzile rezervate vehiculelor de rută. Și aici șoferii trebuie să fie atenți: odată intrați pe această bandă, precum a făcut-o șoferul din imagini, pe tot perimetrul PMAN nu trebuie părăsită căci e interzis!
De altfel constituie o contravenție, iar prin aceleași camere ACTIVE din gestiunea INSP din zonă s-ar putea transforma într-un proces verbal. În acest caz, ieșirea regulamentară fără niciun risc, dar cu asigurarea cedării trecerii tuturor vehiculelor care circulă în aceeași direcţie pe banda preselectată se va face, conform marcajului, abia după parcurgerea intersecțiilor din colțurile PMAN.
Iar acum să vă auzim pe voi în comentarii: a virat șoferul în cauză corect spre PMAN, reieșind din direcțiile de circulație pe benzi, permise în/prin intersecție, indicate pe strada Bodoni?
Dacă aţi surprins vreo situaţie interesantă/riscantă, în Chişinău sau pe drumurile din ţară, scrieţi-ne şi trimiteţi-ne imagini foto/video în calitate maximă AICI (selectaţi via link şi lăsaţi-ne linkul generat), pe pagina noastră de Facebook sau la adresa contact@autoblog.md, iar noi o vom transforma în ştire care va fi auzită şi de autorităţi!
Cmentariile sunt închise