Situație bizară în Bălți. Un șofer s-a ciocnit cu ambulanța în care se afla soția implicată în alt accident
Un accident mai neobișnuit s-a întâmplat în weekend în municipiul Bălți. O ambulanță a fost lovită de un autoturism. Iar ironia sorții a fost că bărbatul aflat la volanul automobilului era soțul femeii din autosanitară, care a fost implicată mai devreme într-un alt accident de circulație.
Conform realitatea.md, șoferița a fost rănită, iar la fața locului a intervenit o echipă medicală pentru a-i acorda primul ajutor. Între timp, soțul femeii, grăbindu-se să apară la locul incidentului, a ”ajuns” ambulanța din urmă, care staționa la marginea carosabilului. Persoanele aflate în interior s-au speriat.

Eugenia Molceanov, purtătoare de cuvânt a Inspectoratului de Poliție Bălți, ne-a comunicat că accidentul s-a produs în ziua de 27 decembrie, pe strada Victoriei. Deși pagubele sunt notabile, reieșind din singura fotografie de la fața locului, accidentul a fost calificat drept unul neînsemnat.
Se confirmă că la volanul unui Opel Astra se afla un localnic. Acesta nu a ținut cont de situația climaterică (ghețuș) și s-a ciocnit de ambulanța staționată pe partea dreaptă a carosabilului. În urma impactului nimeni nu a avut de suferit.
Vezi și: (video) Sunt necesare sirene mai performante? O nouă ambulanță deteriorată în Chișinău
Dacă ați surprins vreo situație interesantă/riscantă, în Chișinău sau pe drumurile din țară, scrieți-ne și trimiteți-ne imagini foto/video în calitate maximă AICI (selectați via link și lăsați-ne linkul generat), printr-un mesaj direct pe Telegram sau pe pagina noastră de Facebook sau la adresa contact@autoblog.md, iar noi o vom transforma în știre care va fi auzită și de autorități!


Cmentariile sunt închise