Primele rezultate. Marca Volkswagen se laudă cu un record de producţie în 2017
Compania auto germană Volkswagen a anunţat primele rezultate privind producţia de maşini înregistrată în anul 2017. Astfel, aflăm că până la data de 29 decembrie 2017, marca a produs peste şase milioane de autovehicule, ceea este un indicator record.
Volkswagen menţionează că la momentul de faţă are active peste 50 de platforme de producţie în 14 ţări de pe planetă. Toate acestea se ocupă zilnic de asamblarea a peste 60 de modele din gama constructorului din Wolfsburg.
În 2017, printre cele mai importante modele noi care au intrat în familia VW se numără SUV-urile T-Roc, Tiguan Allspace şi Atlas, noul Polo, dar şi sedanul Arteon.
Cele mai populare modele ale mărcii în 2017 au fost numite Polo, Golf, Jetta şi Passat. În China deosebit de popular este Volkswagen Santana.
Mai târziu va fi făcut public un raport complet al producţiei şi vânzărilor înregistrate în 2017, atât al mărcii, cât şi al întreg grupului Volkswagen.
Amintim că o premieră importantă în prima jumătate a anului 2018, pentru Volkswagen, va fi noul Touareg. Producătorul a confirmat prezentarea modelului în această primăvară.
Vezi şi: (foto) Noul VW Touareg a fost deconspirat! Modelul este pregătit pentru premieră
Cmentariile sunt închise