Accidentul de lângă Stăuceni: Şoferul a fost reţinut, unul dintre copii este în comă
Accidentul de circulaţie care s-a produs în după amiaza zilei de ieri lângă Stăuceni este un altul care a şocat din nou comunitatea. Un şofer a efectuat o manevră interzisă de depăşire cu un Opel Tigra, folosind banda extremă dreapta, unde se deplasau regulamentar doi bicicliști echipaţi corespunzător, în vârstă de 12 ani.
Conform unui martor, impactul a fost deosebit de puternic, încât au rămas şi fără căşti. Ultimele informaţii spun că ambii au fost internați la reanimare. Unul a suferit un traumatism cranio-cerebral şi este stabil, însă al doilea e în comă.
„Un copil a fost adus în stare extrem de gravă, cu pericol pentru viaţă. Până dimineaţă a fost stabil. Dimineaţa i s-a efectuat tomografia computerizată şi la moment el se află la Institutul de Neurologie şi Neurochirurgie, în comă. Al doilea copil a avut comoție cerebrală şi are mai multe fracturi, dar starea lui este stabilă, fără pericol pentru viaţă. Ambii au fost internați în secția de terapie intensivă. Copilul care era în stare gravă a suferit o intervenție chirurgicală de urgenţă.”
A declarat pentru PRO TV, directorul Spitalului Clinic Municipal de Copii „Valentin Ignatenco”, Alexandru Holostenco.
Între timp, Poliţia Capitalei ne-a comunicat că şoferul în vârstă de 48 de ani a fost reţinut pentru 72 de ore. S-a deschis un dosar penal în baza articolului 264.
Apropo, este căutată orice înregistrare video care a surprins momentul accidentului. O puteţi expedia la adresa redacţiei noastre sau prin mesaj privat Ianei Kozma, mamei unuia dintre băieţi.
Cmentariile sunt închise