ANRE nu poate face nimic. Cotaţiile Platts dictează creșterea prețurilor la pompă

Acum ştirile şi articolele noastre sunt şi pe Telegram! ABONEAZĂ-TE!
Le puteţi şi comenta acolo 😉
Abonaţii văd şi conţinut exclusiv!

Menţiune importantă! Orice articol de acest gen se referă la preţurile carburanţilor comercializați pe teritoriul Republicii Moldova!

Urmare a procesului de monitorizare permanentă a evoluțiilor pe piețele internaționale a produselor petroliere, Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) constată o creștere pe parcursul lunii iulie cu circa 140-145 $/tona a cotațiilor Platts pentru produsele derivate din petrol. Acest fapt a influențat decisiv nivelul prețurilor la pompă stabilite zilnic de către ANRE.

Astfel, dacă la începutul lunii curente cotațiile Platts pentru motorină erau de circa 705-710 $/tona, actualmente acestea au crescut până la 850 $/tona, nivel înregistrat ultima dată în luna martie a anului curent. În cazul benzinei, cotațiile au crescut până la 945 $/tona, ceea ce corespunde nivelului înregistrat încă în luna noiembrie a anului 2022.

ANRE reamintește că piața produselor petroliere resimte puternic ultimele decizii luate în cadrul OPEC+, în special cele de reducere a producției și exportului de petrol de către Arabia Saudită și Federația Rusă.

În consecință, pentru următoarele trei zile, 29-31 iulie, prețurile maximale de comercializare cu amănuntul a produselor petroliere principale de tip standard sunt stabilite la nivelul de:

  • 25.41 lei/litru – pentru benzina COR 95 (+8 bani);
  • 21.33 lei/litru – pentru motorina standard (+12 bani).

Amintim că Platforma eCarburanţi permite identificarea staţiilor care comercializează cea mai ieftină benzină, motorină şi GPL din ţară, deci se pot găsi carburanţi la preţuri mai reduse decât cele plafon! Acum platforma există şi sub formă de aplicaţie mobilă!

Jucătorii de pe piaţa produselor petroliere din Republica Moldova, care au reţele de staţii de alimentare, nu au voie să afişeze la panou preţuri mai mari decât cele plafon stabilite de ANRE pentru principalele tipuri. Însă după posibilitate şi dorinţă ei pot vinde carburanții fie la acelaşi preţ, cel maximal calculat de ANRE, fie la unele mai mici.

Iată cum se formează preţurile la nivel internaţional:

Influența cotațiilor Brent și Platts asupra prețurilor la carburanți în Republica Moldova

Explicaţie: De ce este utilizată media Platts pentru ultimele 14 zile în stabilirea preţurilor la carburanţi

Cmentariile sunt închise