Atenţie! Străzile 31 August 1989, Tighina și Alexandru cel Bun intră oficial în reparație capitală
În atenţia conducătorilor auto! Primăria municipiului Chișinău informează că la începutul lunii aprilie vor demara lucrările de reabilitare integrală a infrastructurii străzilor Tighina, Alexandru cel Bun și 31 August 1989 din zona istorică a capitalei!
Astfel, pe parcursul săptămânii curente sunt planificate lucrări de pregătire pentru a da start reparației primelor două străzi – Tighina și Alexandru cel Bun!
Mobilizarea în șantier a antreprenorilor presupune pregătirea utilajelor și tehnicii, instalarea indicatoarelor și panourilor informative ce vizează zona de lucrări, precum și a regimului de deplasare pe aceste străzi.
Până la finele lunii martie vor fi inițiate și lucrările de reabilitare a celei de-a treia artere – str. 31 August 1989. Conform proiectului strada va fi transformată în „Coridor Verde”. Aceasta presupune schimbarea categoriei din stradă cu prioritate pentru automobile, în stradă pe care pietonii, bicicliștii și automobiliștii au aceleași drepturi!
Astfel, urmează a fi efectuate lucrări de lărgire a trotuarului și de amplasare a pistelor pentru bicicliști, din contul îngustării carosabilului. Intersecțiile vor fi securizate prin semafoare și extensii de curbură a trotuarelor.
În total, vor fi reparați 6.7 km de carosabil și amenajați 78.000 m2 de trotuare, vor fi instalați 288 de stâlpi și 654 corpuri de iluminat. Totodată, vor fi schimbate 1.550 metri liniari de rețele de canalizare pluvială de diametrul 300, 400 și 600 mm.
În context, Primarul General Ion Ceban a solicitat serviciilor municipale ca lucrările de reparație să fi executate pe tronsoane, pentru a nu crea disconfort locuitorilor din zona șantierelor, dar și vizitatorilor capitalei.
E de menționat că lucrările sunt desfășurate în cadrul Pachetului II al proiectului „Reabilitarea străzilor centrale și modernizarea iluminatului public din Chișinău”, finanțat de Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), Banca Europeană de Investiții (BEI) și Fondului Special de Energie Verde al BERD.
Valoarea totală a proiectului este de 11.8 milioane Euro. Conform contractelor semnate cu antreprenorii câștigători, în urma licitațiilor publice desfășurate, lucrările urmează a fi realizate timp de 18 luni!
Anterior, în cadrul aceluiași Pachet II, pe aceste străzi au fost executate lucrări de reabilitare a rețelelor inginerești subterane de apeduct și canalizare, finanțarea fiind asigurată prin partea de contribuție a municipalității, care a alocat în acest scop 9.5 milioane euro.
Primăria municipiului Chișinău mai informează că în perioada 23 martie – 22 mai 2022 va fi suspendat traficul rutier pe str. Alexandru cel Bun, tronsonul cuprins între străzile Ismail și Tighina. Măsura a fost luată în scopul executării lucrărilor de reabilitare a rețelelor de apeduct și de canalizare.
Pe perioada efectuării lucrărilor menționate, circulația transportului public va fi organizată după cum urmează: microbuzele de pe rutele nr. 103, 108, 171, 174 și 188 vor circula de pe bd. Dimitrie Cantemir pe str. Ismail, str. Mitropolit Varlaam, str. Alexandr Pușkin, str. Alexandru cel Bun și în continuare pe traseul stabilit.
Serviciile municipale de profil solicită înțelegere și scuze din partea cetățenilor pentru incomoditățile create. Conducătorii auto care traversează cartierele unde este anunțată suspendare de trafic rutier sunt îndemnaţi să ocolească zona respectivă.
Cmentariile sunt închise