(foto) Intersecția 31 August 1989 – Serghei Lazo este de asemenea semaforizată

Acum ştirile şi articolele noastre sunt şi pe Telegram! ABONEAZĂ-TE!
Le puteţi şi comenta acolo 😉
Abonaţii văd şi conţinut exclusiv!

După cum v-am comunicat la sfârşit de noiembrie, în maximum 18 luni trei străzi importante din centrul Chişinăului urmează a fi reparate complet. Acestea deja au intrat în pregătiri, printre ele numărându-se şi strada 31 August 1989.

Deşi au fost în trecut exprimate opinii contra acestei idei, conform dispoziției Primăriei şi a contractului de reabilitare, această arteră va avea mult mai multe intersecții semaforizate decât în prezent! Din listă fac parte minimum cele cu strada Mihai Eminescu, Armenească şi Mitropolit Gavriil Bănulescu-Bodoni. Dar cel mai recent s-a putut observa că obiectele de infrastructură necesare au fost deja amenajate şi în intersecţia cu strada Serghei Lazo.

Conform planului, reconstrucția străzii 31 August 1989 are loc în format „coridor verde”, cu amenajarea pistelor pentru bicicliști, a locurilor de parcare și modernizarea trotuarelor, precum și a iluminatului public stradal. Cel mai probabil apariţia noilor semafoare este pentru a spori siguranţa în general, dar mai ales a pietonilor şi bicicliştilor.

FOTO: facebook.com/camomille.md

Vezi şi:

Cmentariile sunt închise

http://sisfora.pekalongankab.go.id/assets/laporan/ https://jdih.sumbawakab.go.id/ https://perpus.pn-wates.go.id/ https://siat.unpad.ac.id/eoffice2020/uploads/