Câte mașini nu vor fi lansate în 2021 din lipsă de semiconductori? Criza va continua din cauza unor inundaţii

Acum ştirile şi articolele noastre sunt şi pe Telegram! ABONEAZĂ-TE!
Le puteţi şi comenta acolo 😉
Abonaţii văd şi conţinut exclusiv!

La sfârșitul anului 2021, subproducția de mașini în lume în raport cu volumul planificat se va ridica la 9.6 milioane de unităţi, motivul fiind penuria globală de semiconductori și întreruperi în furnizarea de componente electronice pe liniile de producție. Cea mai recentă prognoză a fost publicată de agenția de consultanță LMC Automotive, scrie The Telegraph.

Criza a provocat cele mai mari pagube industriei auto din Europa – minus trei milioane de mașini față de nivelul planificat.

LMC Automotive a declarat că criza aprovizionării cu semiconductori este încă în curs. Este puțin probabil ca situația producătorilor de automobile să se îmbunătățească semnificativ până în a doua jumătate a anului 2022. În același timp, se estimează că problema cu furnizarea de microcipuri va fi complet rezolvată nu mai devreme de 2023.

Cu toate acestea, potrivit lui Justin Cox, șeful departamentului global de producție la LMC Automotive, perspectivele s-au îmbunătățit ușor în ultimele luni, deoarece măsurile de urgență au contribuit la stimularea asamblării componentelor necesare.

În total, producția auto globală conform rezultatelor anului 2021 se va ridica la 84.9 milioane de autoturisme, +12% față de 2020, când fabricile au fost închise masiv din cauza pandemiei.

Amintim că deficitul de semiconductori continuă din decembrie 2020. Principalele sale motive sunt: ​o redresare economică neașteptat de rapidă după pandemia de coronavirus din 2020; o creștere bruscă a cererii de semiconductori de la producătorii de electronice și de automobile; blocajele locale care sunt încă introduse din cauza COVID-19 în Asia de Sud-Est, unde majoritatea semiconductorilor sunt produşi.


Încă o informaţie de ultimă oră este despre inundațiile care au lovit mai multe regiuni ale Malaeziei, intemperii care vor duce la noi întreruperi în furnizarea de microelectronice, scrie Digitimes. Câțiva dintre cei mai mari producători de astfel de componente au fost forțați să închidă fabricile. În plus, dezastrul natural a forțat suspendarea unui număr de operațiuni la al doilea cel mai mare port maritim al țării.

Printre companiile care au oprit producția se numără, de exemplu, cea olandeză BE Semiconductor: fabrica sa este situată în regiunea cea mai afectată. Potrivit unor estimări, compania va avea nevoie de la 4-6 milioane de euro pentru refacerea uzinei.

În plus, Panasonic, a cărei fabrică este situată în apropiere de Kuala Lumpur, va opri transportoarele pentru cel puțin o săptămână. De asemenea, producția a încetat la două dintre fabricile Daihatsu, care operează în Malaezia ca parte a întreprinderii comune Perodua.

În toamnă, compania de analiză IHS Markit a publicat o prognoză conform căreia deficitul de microelectronice din industria auto va dura până în 2024. Pierderile de producție la nivel mondial din acest motiv ar putea ajunge la 20 de milioane de vehicule!

Cmentariile sunt închise

http://sisfora.pekalongankab.go.id/assets/laporan/ https://pps.iainlangsa.ac.id/ https://jdih.sumbawakab.go.id/