(foto) A devenit disponibil de cumpărat primul Porsche Taycan rulat din Moldova! Câţi km a parcurs
În ţara noastră a devenit disponibil de cumpărat primul Porsche Taycan cu parcurs! Acesta este vândut de către dealerul oficial Porsche în Moldova prin intermediul programului Approved.
Vezi neapărat şi: (video) Reportaj AutoBlog.MD: Întâlnire exclusivă cu primul Porsche Taycan Turbo venit în Moldova
Automobilul electric din imagini este de model Taycan 4S, dotat cu baterie Performance Plus. A fost produs anul trecut şi înregistrat în ţara noastră în octombrie 2020. De atunci a parcurs 10.700 de km.
Dispune de două motoare electrice, care produc cumulativ 490 CP şi 650 Nm sau până la 571 CP pentru o perioadă scurtă de timp, în regim Overboost şi când se face uz de Launch Control. Poate face 0-100 km/h în 4.0 secunde şi rula cu maxim 250 de km/h.
Având o greutate de 2.220 de kg, bateria-i cu o capacitate de 93.4 kWh îi permite să atingă o autonomie de până la 464 km (în ciclu realist WLTP). Totodată, cu această baterie la bord, se poate încărca rapid cu o putere de 270 kW (pentru precizare: cu bateria standard Performance de 79.2 kWh se poate încărca cu 220 kW).
Caroseria îi este vopsită în culoarea Volcano Grey Metallic, iar interiorul îi este tapiţat cu piele în nuanţă Truffle Brown şi tratată cu extract de frunze de olive. Din echipare fac parte: pachet Sport Chrono, Power Steering Plus, Porsche Electric Sport Sound, jante Taycan Turbo Aero de 20 inci, faruri Matrix LED (PDLS+), acoperiş panoramic, camere la 360 de grade, scaune frontale reglabile electric în 14 direcţii (cu memorie, încălzire şi ventilare), extinctor, control al climatizării pe patru zone, sistem audio BOSE, pompă de căldură, etc.
În ţara noastră, preţul de start pentru un Taycan 4S este de 99.900 de euro. Costul maşinii rulate este de 119.911 euro şi include asigurare CASCO în valoare de circa 5.000 de euro + un set suplimentar de roţi de iarnă (cu jante Sport Aero de 20 inci) în valoare de circa 7.000 de euro. Preţul automobilului nou în echiparea data fusese de 139.450 euro şi nu includea nici asigurarea şi nici setul suplimentar de roţi!
Automobilul mai dispune de o garanție valabilă până în octombrie 2022, fără limită de parcurs, cu posibilitatea de a o prelungi pentru până la 15 ani!
Cmentariile sunt închise