(foto) Accident scump la capătul lumii. Un Ferrari F40 a fost avariat în Australia
Accident scump înregistrat astăzi în Australia, lângă localitatea Beaudesert, la 70 km de Brisbane. Un exemplar Ferrari F40 a fost avariat.
Maşina cu volan pe stânga (Ferrari a făcut modelul F40 doar cu volan pe stânga) era în proces de test drive pentru că purta o plăcuţă corespunzătoare care este folosită de către dealerii locali conform legislaţiei în vigoare.
Exemplarul cu 478 CP dintr-un total de 1.311 produse, de care are şi Ion Ţiriac în colecţia sa de la Bucureşti, este unul din aproximativ 20 care se pot găsi pe continentul cangurilor.
Deşi pagubele aduse maşinii sunt semnificative, acestea nu sunt fatale. Automobilul iconic poate fi reparat, deşi îl va costa pe proprietar o sumă semnificativă. Să sperăm că a fost asigurată, înainte ca să ajungă pe alte mâini pentru test drive.
Detaliile despre circumstanţele producerii accidentului sunt sumare, dar se pare că șoferul a accelerat forţat după ieşirea dintr-un sens giratoriu, după care a pierdut controlul volanului, a sărit peste o bordură, a doborât un semafor şi a ajuns în decor.
Un purtător de cuvânt al poliției a declarat pentru Mercury că ocupanții nu au fost răniți în accident și că șoferul nu a fost încă acuzat de vreo infracțiune. Printre altele a comunicat doar că maşina a pus la pământ mai mulţi stâlpi.
Pentru ca să fiţi convinşi că nu este o maşină deloc ieftină, iată aici o ofertă de vânzare, tot în Australia, a unui F40 din 1987 cu aproape 9.000 de km parcurşi. Pentru supercar se cer nici mai mult, nici mai puţin de 2.390.000 de dolari australieni sau circa 1.5 milioane de euro!
Vezi şi:
https://autoblog.md/foto-video-no-comment-trei-exemplare-laferrari-accidentate-intr-o-zi/
Cmentariile sunt închise