(foto) Câte maşini abandonate s-au evacuat din Chişinău în prima jumătate a lui 2020 şi ce se întâmplă cu ele
Noua administrație de la Primărie a dispus din acest an ca toate autovehiculele găsite abandonate pe străzile Chişinăului să fie evacuate forţat dacă posesorii au încetat să se mai intereseze de ele. Maşinile abandonate de ani buni în oraş au devenit o sursă de gunoi şi un adăpost pentru câinii vagabonzi sau boschetari.
Astfel, în perioada ianuarie – iulie 2020, de către preturile de sector, în total au fost evacuate de pe străzile şi din cartierele capitalei doar 15 maşini abandonate. Acestea au fost duse de către Inspectoratul Național de Securitate Publică la o parcare de pe str. Otovasca.
Alte 30 de automobile vechi au fost evacuate de către proprietari, la solicitarea preturilor. În context, primarul de Chişinău a avertizat că proprietarii care nu îşi vor evacua benevol maşinile abandonate, vor fi sancţionaţi, iar unităţile de transport vor fi evacuate forţat de către preturile de sector.
Cmentariile sunt închise