(foto) De ce să plăteşti mai mult? TOP 10 alternative la maşini foarte scumpe
Chiar dacă vă veţi gândi că tot ceea ce scrie în acest articol este banal, atunci acest material nu este pentru dvs. Ar fi destinat celor care nu au mulţi bani, dar îşi doresc alternative bune a maşinilor pe care visează să le aibă. Iată mai jos un top pregătit de portalul 4tuning.ro. Evident, nu ezitaţi să comentaţi 🙂
1. Vrei un Rolls-Royce? Cumpără-ţi un BMW Seria 7 din generaţia E38, o maşină care îţi va oferi acelaşi nivel de lux. Pentru că aceste maşini care acum pot fi cumpărate chiar şi cu 3.000 de euro încă îţi oferă spaţiu, confort, interior de piele, scaune încălzite cu reglaj electric, sistem de navigaţie, faruri cu xenon şi chiar televizor. Totul, la preţul pe care l-ai plăti pentru o singură jantă de Rolls-Royce Phantom.
2. Vrei un Lotus Elise? Cumpără-ţi o Mazda MX-5, cel mai ieftin roadster de pe piaţă. O maşină pe cât de mică, pe atât de interesantă şi sportivă care îţi va oferi aceleaşi senzaţii tari. Ba mai mult, nu te va rupe la buzunar cu consumul!
3. Vrei un Mercedes-Benz G-Class? Cumpără un Jeep Wrangler. O maşină serioasă de teren care are, la fel ca Mercedesul, punţi rigide, blocante pe fiecare punte plus central, dar şi piese mai ieftine. Unde mai pui că un Wrangler este ceva mai “din topor” făcut şi rezistă mai bine la cele mai crunte aventuri în off-road?
4. Vrei un Nissan GT-R? Mai bine cumpără-ţi un Volkswagen Golf R, pentru că are tot tracţiune integrală şi tot cutie automată cu padele la volan. Dar în ciuda unei puteri înjumătăţite, şi greutatea este mai mică, dar şi costurile, pentru că un Golf R costă cam cât o treime din preţul unui GT-R.
5. Vrei un Porsche 911? Cumpără-ţi o Toyota MR2, o maşină care are motor central şi tracţiune spate, exact ca super-sportiva germană. Unde mai pui că şi seamănă în partea din faţă? Dar fiind o maşină veche, această te va costa cam 5.000 de euro în stare bună, şi, deşi nu are puterea unui Porsche, senzaţiile trăite vor fi similare!
6. Vrei un BMW M3? Ia-ţi un Renault Megane RS, o maşină care pe Nurburgring scotea un timp similar cu maşina germană, de vreo 3 ori mai scumpă. Chiar dacă are tracţiune faţă, un Megane RS are destulă putere să concureze cu cele mai rapide maşini RWD şi chiar să le învingă. La fel ca un M3 are portbagaj spaţios şi o banchetă pentru 3 persoane, dar şi un consum mult mai scăzut.
7. Vrei o Tesla Model S? Cumpără un Renault ZOE. Adică tot o maşină full-electrică cu care să-ţi faci treaba prin oraş. Oricum, nici cu Tesla nu prea te poţi aventura departe de oraş, chiar dacă are autonomia mai mare. Însă ca să experimentezi condusul la bordul unei maşini electrice, nu ai nevoie de o super-maşină electrică.
8. Vrei un Ferrari FF? Ia-ţi o Toyota GT-86 mai bine. Pentru că are tot motor în faţă şi tracţiune spate, tot două portiere laterale şi e capabilă să-ţi ofere tot senzaţii de neuitat. Unde mai pui că are o formă interesantă, aerodinamică, dar şi un interior spaţios. În plus, costă o zecime din preţul unui Ferrari FF.
9. Vrei un Mercedes-Benz R-Class? Îţi recomandăm în schimb o Dacia Lodgy. O maşină care oferă tot 7 locuri, la fel de spaţioasă, mult mai economică şi care, surprinzător, are o valoare de revânzare excelentă. O Dacia Lodgy vine cu motor diesel de 1.5 litri care consumă doar 5 litri în afara oraşului, totul, la numai o şesime din preţul unui R-Class prost echipat.
10. Vrei un Bentley Continental GT? Caută mai bine un BMW Seria 8, poate cel mai frumos GT fabricat vreodată. Pentru că e plin de dotări şi confort, chiar dacă este din anii ’90, dar este şi plin de tehnologie şi oferă nişte performanţe excelente. Unde mai pui că dacă aşezi cele două maşini una lângă cealaltă, toată lumea o să privească BMW-ul Seria 8?
Cmentariile sunt închise