(foto) Diferență este! Cum arată cea mai ieftină vs cea mai scumpă Dacia Sandero de nouă generaţie

Dacia a lansat în Franţa configuratorul pentru, deocamdată, noile Sandero şi Sandero Stepway. Astfel, avem posibilitatea să vedem ce reprezintă din punct de vedere estetic echiparea de bază Access comparativ cu cea de top Confort!

În mod evident, cum se întâmplă cu automobilele care se mai vând în prezent, pentru a ţine preţul cât mai jos posibil se oferă maşini optimizate în ceea ce priveşte dotările, dar în limita unui bun simţ să spunem aşa.

Astfel, pentru cei aproape 9.000 de euro cât se cer în Moldova pentru cel mai simplu nou Sandero se oferă unul cu bare de protecţie din plastic negru, faruri şi stopuri cu elemente LED, mânere la uşi nevopsite (pe interior şi exterior), jante din oţel de 15 inci, un volan din spumă şi cu un număr limitat de comenzi, oglinzi retrovizoare reglabile manual, climatizare manuală cu încălzire şi recirculare a aerului, geamuri spate acţionate manual, vopsea albă de caroserie, volan reglabil doar pe înălţime, o tapiţerie textilă simplă, trei tetiere pe bancheta din spate, frână de mână manuală.

La acestea se adaugă, cel puţin pentru piaţa din Franţa: un sistem de monitorizare a presiunii în anvelope şi un kit de umflare a acestora cu o pompă, prinderi ISOFIX, ABS, memento pentru necuplarea centurilor, geamuri fumurii, limitator de viteză, buton de apel de urgenţă) şi altele.

La capitolul “multimedia” situaţia este următoarea: este prezent sistemul Media Control care include doar două difuzoare audio şi un suport pentru montarea unui telefon pe planşa de bord, alături de un port USB şi Bluetooth. Prin instalarea unei aplicații speciale pe telefon, proprietarul îl poate conecta la mașină și îl poate folosi pe post de sistem multimedia cu ecran tactil. În acest regim chiar şi butoanele de pe volan vor funcţiona.

Anterior, dealerul Dacia de la Chişinău, când ne-a comunicat preţurile, ne-a mai spus despre avantajele esenţiale ale noilor modele Logan/Sandero în echipare de bază, comparativ cu aceeaşi echipare a maşinilor încă actuale, deja de generaţie veche. Noile Dacii dispun de:

  • Faruri “eco-LED” cu aprindere automată (fază scurtă LED, fază lungă halogen);
  • Direcție asistată electric;
  • Computer de bord;
  • Închidere centralizată;
  • Volan reglabil pe înălțime;
  • Banchetă spate rabatabilă;
  • Geamuri frontale acţionate electric;
  • Suport telefon şi un port USB pe planșa de bord, imediat lângă volan;
  • Sistem de frânare automată de urgenţă (funcţional între 30-140 km/h) şi airbag-uri frontale + tip cortină!
  • etc.

Iar în echiparea de top care costă în Moldova de la 11.880 de euro se oferă o caroserie vopsită integral într-o singură culoare metalizată, jante din aliaj de 16 inci, volan acoperit cu piele şi reglabil inclusiv pe adâncime, o tapiţerie mai confortabilă, oglinzi exterioare reglabile electric şi încălzite (cu indicaţii ale pericolelor din zonele moarte), cruise control, sistem multimedia cu ecran de 8 inci şi navigaţie, patru difuzoare audio, cameră video spate, scaun al şoferului reglabil pe înălţime, senzor de lumină şi ploaie, etc. Climatizarea automată rămâne în continuare o opţiune!

Vezi şi:

Cmentariile sunt închise