(foto) Încă 200! Bugatti a făcut al 300-lea Chiron

500 de exemplare Chiron vor exista pe pământ şi fiecare va fi absolut unic. Fiecare este o mașină hiper sport dintr-o clasă aparte. Bugatti a început să producă manual modelul în Molsheim, Franța, începând cu 2016 (vezi pe link cum se face), iar la acest moment al 300-lea abia este gata!

Un entuziast auto a configurat cel de-al 300-lea Chiron într-un mod foarte individual, până la cel mai mic detaliu. A ales nuanţa Nocturne drept culoare dominantă a vopselei pe care o are acest Chiron Pur Sport

Brațele oglinzilor retrovizoare, carcasele oglinzilor exterioare, ștergătoarele de parbriz, grila-potcoavă Bugatti și aripa din spate sunt finisate în Grey Carbon, iar sigla Bugatti strălucește în elegantul Gris Rafale. Linia-semnătură C, cadrele stopurilor şi jantele au un finisaj contrastant Gun Powder. Iar capacul motorului este confecţionat din fibră de carbon, fiind foarte uşor.

Pentru interior, clientul a ales Pachetul Pur Sport Interior, cu piele naturală în Beluga Black pentru piele și Alcantara cu cusături contrastante în Gris Rafale. Ca un omagiu adus fratelui mai mic al lui Ettore Bugatti, Rembrandt, un desen al celebrului elefant dansator decorează tetierele scaunelor. S-a ales şi dotarea opţională Sky View.

Cu toate acestea, șoferul va avea puțin timp să se bucure de vederea cerului în timp ce conduce. Bugatti a dezvoltat în mod constant Chiron Pur Sport pentru agilitate, manevrabilitate și performanță. Anvelopele optimizate pentru aderență maximă și aerodinamica sofisticată cu aripa spate fixă ​​asigură mai multă forță de apăsare și dinamică laterală. 

Grupul propulsor include un motor W16 de 8.0 litri, care livrează 1.500 CP și 1.600 Nm, proiectat pentru o turație de până la 6.900 rotații pe minut. Cu un raport de transmisie cu 15% mai scurt, Chiron Pur Sport accelerează chiar mai repede decât Chiron-ul standard: de la 0 la 100 km/h în 2.3 secunde, până la 200 km/h în 5.5 secunde și în mai puțin de 12 secunde până la 300 km/h.

Chiron Pur Sport va exista în doar 60 de exemplare, fiecare având un preţ de start de 3 milioane de euro net. Majoritatea vor fi livrate proprietarilor în acest an.

Pe lângă Chiron Pur Sport, Bugatti continuă să asambleze modele Chiron Sport și Divo în Molsheim anul acesta. Cea mai exclusivă şi scumpă maşină nouă din lume – La Voiture Noire – va vedea lumina zilei la fel în acest an.

Al 250-lea a fost gata în februarie 2020:

https://autoblog.md/foto-bugatti-vine-in-acest-an-la-geneva-cu-al-250-lea-chiron-intr-o-editie-speciala/

Cmentariile sunt închise