(foto) No comment: Cum au fost “întâmpinaţi” nişte ucraineni care au venit la Chişinău cu un nou VW Touareg

Unul sau mai mulţi băştinaşi “primitori cu căldură” din capitala Republicii Moldova nu au făcut decât să contribuie negativ la imaginea ţării după ce i-au “întâmpinat” într-un mod revoltător pe nişte vecini din Ucraina.

Acum câteva ore, în faţa unui complex rezidenţial de pe strada Columna, maşina le-a fost vandalizată într-un mod foarte ruşinos. Unui nou VW Touareg i-a fost cel puţin spartă luneta, sticla crăpând în întregime. Ar fi fost atins şi spoilerul de deasupra.

Cine s-a încumetat să facă una ca asta nu se cunoaşte deocamdată, însă vreo cameră de supraveghere din preajmă ar fi trebuit să surprindă momentul. Proprietarul automobilului va avea acum ceva timp de pierdut pentru a găsi o lunetă de schimb pentru că modelul nu este aşa de popular în Moldova, iar cu sticla spartă nu va putea părăsi teritoriul ţării noastre fără a întâmpina careva dificultăţi la vamă.

Imaginea în cauză a ajuns şi în spaţiul online, majoritatea internauţilor comentând în unison că acest fapt reprezintă o răzbunare a cuiva. De regulă, motivul este din cauza că în Ucraina, maşinile moldovenilor au de suferit la fel, mai ales a celor care pleacă la odină în regiunea Odesa.

FOTO: .facebook.com/vladimir.erusalimski

În ultimele 24 de ore au mai avut loc astfel de spargeri făcute de răufăcători. Un caz a avut loc pe strada P. Zadnipru din sectorul Ciocana. Dimensiunea pietrei se poate vedea pe scaunul pasagerului. Se menţionează că s-a luat camera de bord.

Încă un caz a avut loc pe strada Grădescu din sectorul Botanica. Proprietara afirmă că nu s-a furat nimic, mașina era parcată regulamentar şi nu încurca nimănui.

Dacă aţi surprins vreo situaţie interesantă, în Chişinău sau pe drumurile din ţară, scrieţi-ne şi trimiteţi imagini foto/video pe pagina noastră de Facebook, pe blog la secţiunea Contact sau la adresa contact@autoblog.md, iar noi o vom transforma în ştire!

Vezi şi:

(video) Cum merge noul Volkswagen Touareg 3.0 TDI V6? Test Drive AutoBlog.MD

https://autoblog.md/video-elon-musk-a-pierdut-circa-800-milioane-dupa-un-fail-in-timpul-prezentarii-noului-cybertruck/

(video) Păzea! S-ar putea să primiţi o piatră în parbriz în sensul giratoriu de la Cricova

Cmentariile sunt închise