(foto) Plus 200 CP și 270 Nm. Mansory s-a ocupat și de noul Bentley Bentayga V8
Mansory a pus mâna pe noul Bentley Bentayga facelift și l-a modificat în stilul său. Pe lângă niște panouri de caroserie noi a putut să-i “îndese” un număr generos de cai putere și sub capotă.
Amintim că standard oferă 550 CP și 750 Nm de cuplu pentru o accelerație de pe loc și până la 100 de km/h în 4.5 secunde, în drum spre o viteză maximă de 290 km/h.
Caracteristici cheie:
- Toate componentele utilizate din fibră de carbon sunt fabricate în propriile “sobe” speciale ale companiei și realizate într-o calitate de fabricație impresionantă.
- SUV-ul britanic se alege cu un widebody ce cuprinde: o bară de protecție modificată cu un splitter și lumini de zi suplimentare, lame laterale pe aceasta și prize de aer, extensii de arcuri, noi praguri laterale exterioare, noi prize de aer, un spoiler pe hayon sub lunetă și un altul legat de acoperiș (din două piese), o bară posterioară modificată cu un difuzor, etc.
- Din fibră de carbon mai este finisată integral grila de radiator și este realizată integral capota cu prize de aer, benzile decorative, carcasele oglinzilor retrovizoare și garniturile de admisie a aerului.
- Nou este sistemul sport de evacuare a gazelor de eșapament, cu ale sale terminații duble unice.
- Datorită noului eșapament cu convertizoare catalitice de înaltă performanță, a unui ECU modificat, a unor turbocompresoare noi și a unei cutii de aer noi, motorul V8 de 4.0 litri poate genera acum 750 CP și 1.020 Nm de cuplu! Cu noile forțe poate face 0-100 km/h în 3.7 secunde și atinge maxim 317 km/h!
- Pe exemplarul din imagini s-au montat jante Y.5 negre lucioase în mărimi de 10.5 x 23 inci. Alternativ se oferă modele forjate de 24 de inci.
- În stilul mărcii tradiționale britanice, care acordă o mare importanță confortului, luxului și sportivității în interior, magazinul de tapițerie Mansory oferă cele mai bune aplicații. În plus față de interiorul deja tapițat integral cu piele, se propune un nou volan sport din piele și carbon, aplicații din fibră de carbon închisă și inserții din piele roșie pe scaune și tabloul de bord. Covorașe cusute pentru a se potrivi stilului, cu margini din piele roșie, completează oferta.
Nu se anunţă vreo limită de maşini transformate, iar preţul final variază în dependenţă de opţiunile selectate. Proiectul Mansory s-a dovedit a fi mai performant și mai dinamic chiar decât Bentayga Speed!
Vezi și: (video) Vezi unde şi cum se fac proiectele extravagante ale atelierului Mansory
Cmentariile sunt închise