(foto) Știai asta? Înainte de motorul W16 de la Bugatti a fost făcut unul W18
În istoria automobilistică, Bugatti rămâne sinonim cu performanța, luxul și inovația tehnologică. Deși Bugatti Veyron 16.4, lansat în 2005, a devenit un simbol al ingineriei de vârf, drumul către acest hypercar legendar a fost pavat de o serie de concepte ambițioase, toate centrate pe un motor revoluționar: W18!
Conceput inițial de Ferdinand Piëch, fostul președinte al Grupului Volkswagen, acest motor a fost un pas crucial în renașterea mărcii Bugatti, marcând o eră de inovație fără precedent.
Geneza Motorului W18: O Viziune Schițată pe un Plic
Totul a început în 1997, într-o călătorie cu trenul Shinkansen între Tokyo și Nagoya, când Ferdinand Piëch a schițat pe un plic ideea unui motor W18. Cu o configurație neobișnuită de 18 cilindri, era format din trei bancuri a câte șase cilindri în linie dispuse în W, cu un unghi de 60 de grade între ele. Aspirat natural, cu un volum de 6.3 litri, genera 555 CP și un cuplu de 649 Nm la 4000 rpm.
Piëch, un inginer pasionat și fost dezvoltator al iconicului Porsche 917, a văzut în acest motor o cale de a redefini limitele performanței auto. Achiziționarea mărcii Bugatti de către Volkswagen în mai 1998 a oferit platforma perfectă pentru a transforma această viziune în realitate, Piëch dorind un vehicul care să depășească 400 km/h, păstrând rafinamentul unui grand tourer de lux.
Primele Concepte: EB 118 și EB 218 – Eleganță și Putere
Primul rezultat al viziunii lui Piëch a fost Bugatti EB 118, dezvăluit la Salonul Auto de la Paris în septembrie 1998. Desemat de Giorgetto Giugiaro de la Italdesign, acest coupé elegant de tip grand tourer a fost propulsat de motorul W18, care era montat frontal apropo.
Cu o lungime impresionantă și un design care includea o proeminență centrală a capotei, inspirată de modele clasice precum Type 57SC Atlantic, EB 118 a combinat luxul cu performanța. Interiorul, influențat de stilul Art Deco, folosea piele de calitate și aluminiu, oferind un mediu rafinat, completat de dotări precum climatizare și comenzi pe volan.
La scurt timp, în martie 1999, la Salonul Auto de la Geneva, a fost prezentat EB 218, o limuzină de lux cu patru portiere, care a utiliza același motor W18. Cu o lungime de 5375 mm, EB 218 a explorat versatilitatea motorului, propunând o alternativă ultra-luxoasă, reminiscentă a iconicului Type 41 Royale, păstrând tracțiunea integrală permanentă.
Trecerea la Performanță: EB 18/3 Chiron și EB 18/4 Veyron
În septembrie 1999, la Salonul Auto de la Frankfurt, Bugatti a prezentat EB 18/3 Chiron, marcând o schimbare de direcție. Desenat de Fabrizio Giugiaro, fiul lui Giorgetto, acest concept de supercar cu motor central a adus W18-ul într-o configurație orientată spre performanță pură.
Numit după legendarul pilot Bugatti Louis Chiron, EB 18/3 (de la 18 cilindri ai motorului distribuiți în trei bancuri) a folosit un șasiu și un sistem de tracțiune integrală preluate de pe Lamborghini Diablo VT, accentuând aerodinamica și dinamismul.
Doar o lună mai târziu, în octombrie 1999, la Tokyo Motor Show, Bugatti a dezvăluit EB 18/4 Veyron, conceptul care a prefigurat cel mai clar designul final al hypercarului ce urma să intre în producție.
Desenat deja in-house sub îndrumarea lui Hartmut Warkuß și Jozef Kabaň, EB 18/4 a păstrat inițial motorul W18. Însă ulterior și din păcate, complexitatea gestionării căldurii și dorința de a atinge peste 1000 CP au dus la adoptarea unui nou motor W16 de 8.0 litri, cu patru turbocompresoare, în anul 2000.
În 2000, o versiune modificată, EB 16/4 Veyron, a fost prezentată la saloanele auto din Detroit, Geneva și Paris. În loc de motorul W18 al celor patru mașini conceptuale anterioare, EB 16/4 a prezentat arhitectura motorului WR16 cu patru cilindri în patru bancuri.
De ce W18 Nu a Ajuns în Producție?
Deși motorul W18 a fost un simbol al ambiției tehnologice, greutatea sa de peste 300 kg și problemele de răcire au făcut imposibilă utilizarea sa în producție. Testele au arătat că, deși oferea o funcționare echilibrată, similară unui V12, nu putea susține fiabil performanțele extreme cerute de Piëch.
În schimb, W16-ul, mai compact și capabil să livreze 1001 CP, a devenit inima Veyronului 16.4, lansat în 2005. Numele „Veyron” a fost ales pentru a-l onora pe Pierre Veyron, inginer de dezvoltare și pilot Bugatti, care a câștigat cursa de 24 de ore de la Le Mans în 1939, alături de Jean-Pierre Wimille, la volanul unui Type 57C Tank.
O Moștenire a Inovației
Christophe Piochon, președintele Bugatti, a declarat: „Dezvoltarea care a dus la Veyron a fost marcată de o creativitate extraordinară și o ambiție inginerească îndrăzneață, toate conduse de viziunea intransigentă a lui Ferdinand Piëch. De la elegantul EB 118, care a reimaginat luxul grand touring, la concentratul EB 18/4 Veyron, care a definit silueta modernă a hypercarului, fiecare concept a împins limitele și a modelat capodopera finală. Trecerea de la W18 la W16 a reflectat o căutare neobosită a perfecțiunii.”
Această călătorie a demonstrat cum Bugatti a reușit să onoreze trecutul, redefinind simultan viitorul industriei auto. Succesorul lui Chiron va utiliza un motor V16 natural aspirat.
Cmentariile sunt închise