(foto/video) Detroit 2017: Premieră – upgrade tehnico-stilistic pentru Mercedes AMG GT şi GT S, alături de noul GT C

Compania Mercedes-Benz a mai adus la Salonul Auto de la Detroit, pe lângă modelul actualizat GLA-Class, şi o variantă modernizată uşor din punct de vedere tehnic şi stilistic a coupeului sport AMG GT şi GT S.

Modelul a devenit mai puternic, a primit o aerodinamică activă, dar şi o nouă versiune dotată cu roţi directoare spate (ca şi la modelul AMG GT R), numită AMG GT C.

Versiunea de bază AMG GT este acum dotată cu un motor V8 de 4.0 litri, care produce 476 cai putere şi 630 Nm, cifre mai mari cu 13 CP şi 30 Nm decât la modelul precedent. Astfel, coupeul şi-a egalat puterile cu versiunea decapotabilă AMG GT, prezentată în toamna anului 2016.

Versiunea AMG GT S dezvoltă acum 522 CP şi 670 Nm, plus 12 CP şi 20 Nm faţă de modelul disponibil înainte de facelift.

Chiar dacă sub capotă s-au adăugat cai putere şi Nm de cuplu, timpul de acceleraţie a rămas acelaşi pentru AMG GT şi AMG GT S, 4.0 şi 3.8 secunde respectiv. Şi viteza maximă a rămas aceeaşi – 304 şi 310 km/h respectiv.

Acum, toate versiunile AMG GT sunt dotate cu sistemul Airpanel – clapete active în bara de protecţie frontală, care se închid sau deschis automat timp de aproximativ o secundă în dependenţă de condiţiile de deplasare. La viteze mici, atunci când motorul nu are nevoie de răcire, acestea stau închise, ceea ce micşorează rezistenţa aerodinamică. Într-un regim de “luptă” acestea se deschid.

Mai mult, stilistic, coupeul AMG GT imită varianta roadster. Este vorba despre grila radiatorului făcută în stilul lui Mercedes-AMG GT3 (Panamericana), dar şi kitul exterior aerodinamic.

Copeul AMG GT C este după dotări identic cu decapotabila prezentată anterior şi care poartă acelaşi nume. În gamă această maşină se va poziţiona între GT S şi GT R, având sub capotă un V8 bi-turbo care produce 557 CP şi 680 Nm de cuplu. Sprintul 0-100 km/h îl face în 3.7 secunde, iar viteza maximă ajunge la 317 km/h.

AMG GT C se deosebeşte de ceilalţi membri ai familiei nu doar prin roţile directoare spate, ci şi printr-o suspensie sport adaptivă AMG Ride Control, dar şi printr-un diferenţial cu alunecare limitată controlat electronic.

Vânzările coupeului AMG GT C vor începe cu o versiune specială Edition 50, dedicată celor 50 de ani de existenţă a brandului AMG.

Cmentariile sunt închise