(foto/video) Premieră: Opel Insignia Sports Tourer
Marca germană Opel a dezvăluit oficial un alt model pe care îl va prezenta la Salonul Auto de la Geneva în premieră mondială – noul Insignia Sports Tourer.
Cei de la Opel nu au dezvăluit prea multe informaţii despre noul break din gamă, însă pe cele disponibile le vom expune în cele de urmează.
La baza noului Opel Insignia Sports Tourer stă aceeaşi platformă uşoară care a debutat pe modelul Insignia Grand Sport – E2XX. Datorită acestei soluţii, greutatea a scăzut cu 200 de kilograme comparativ cu predecesorul său.
De asemenea, ampatamentul i-a crescut cu 92 de mm. Lungimea automobilului este egală cu 4.986 mm (+73 mm), iar înălţimea a crescut cu alţi 31 de mm.
Vezi şi: (foto/video) Premieră mondială: Noul Opel Insignia Grand Sport
Volumul portbagajului unui Opel Insignia Sports Tourer este egal cu 520 de litri. În cazul în care bancheta din spate este rabatată, cifra creşte până la 1.638 de litri, ceea ce este cu 110 litri mai mult decât avea modelul precedent.
Acum, lungimea maximă a bagajelor încărcate poate depăşi cu uşurinţă doi metri. Uşa portbagajului este acţionată electric.
La acest capitol, opţional, clienţii vor putea opta pentru mecanisme de rabatare a scaunelor posterioare prin apăsarea unui singur buton, dar şi un sistem de deschidere a uşii portbagajului fără contact (prin mişcarea piciorului sub bara de protecţie).
Vezi şi: (foto) Sistemul de tracţiune integrală a noii generaţii Opel Insignia nu este ca la alţii
Niciun detaliu nu a fost oferit despre gama de motoare disponibile. Cel mai probabil le va folosit pe cele ale modelului Insignia Grand Sport: benzinare de 1.5 şi 2.0 litri sau dieseluri de 1.6 şi 2.0 litri. Pentru versiunile cu tracţiune pe puntea din faţă vor fi disponibile transmisii manuale cu şase trepte, iar pentru cele cu tracţiune integrală – o cutie de viteze automată cu opt trepte.
Şi acest model a fost dotat cu blocuri optice de ultimă generaţie IntelliLux LED® matrix light. Lista de sisteme de siguranţă şi asistenţi electronici este completată de un head-up display, cameră de supraveghere video la 360 de grade, cruise control adaptiv, asistent la parcare, sistem de menţinere a maşinii în bandă şi de avertizare a ieşirii de pe aceasta, etc.
Mai multe detalii despre acest model vor fi oferite la Salonul Auto de la Geneva.
Cmentariile sunt închise