Noul Polestar 3 – primele informaţii oficiale
Polestar, marca premium de mașini electrice din Suedia, anunță astăzi că primul său SUV complet electric va fi fabricat în Statele Unite ale Americii, deşi are propria fabrică de ultimă generaţie în China!
Viitorul Polestar 3, un SUV aerodinamic de performanţă, va fi fabricat alături de vehiculele noi Volvo la centrul de producție Volvo Cars din Ridgeville, Carolina de Sud. Totuşi, se menționează că vehiculele făcute acolo vor fi de vânzare doar în SUA, cel puţin într-o primă fază.
“Polestar 3 va fi construit în America, pentru clienții noștri americani. Îmi amintesc răspunsul grozav când am împărtășit viziunea Polestar pentru prima dată aici în SUA și sunt mândru că primul nostru SUV va fi fabricat în Carolina de Sud. De acum înainte, SUA nu mai este o piață de export, ci o piață internă”, spune Thomas Ingenlath, directorul executiv al Polestar.
Anunțul de producție subliniază, de asemenea, angajamentul Polestar față de piața americană de retail, care se află într-o perioadă de expansiune rapidă. Polestar va deschide aproximativ 25 de spații de vânzare cu amănuntul în toată țara în 2021. Acestea vor oferi facilități pentru clienți, cum ar fi test drive-uri la domiciliu, servicii de preluare și livrare gratuite și servicii mobile pentru consumatorii de pe piețele care încă așteaptă deschiderea unui spațiu Polestar.
Polestar a fost lansat în 2017 de Volvo Cars și Geely Holding. Fabrica din Ridgeville a fost deschisă în 2018 de către Volvo Cars. Capacitatea Polestar de a împărtăși o platformă de producție cu Volvo Cars evidențiază sinergiile industriale și financiare semnificative pe care le generează ca urmare a structurii sale de proprietate.
“Producția în SUA va reduce timpul de livrare, precum și impactul asupra mediului asociat cu transportul vehiculelor din întreaga lume. Va avea chiar un impact pozitiv asupra prețului modelului Polestar 3. Toate acestea fac ca marca să fie și mai competitivă pe piața critică americană de vânzări”, a declarat Dennis Nobelius, director operaţional la Polestar.
Printre alte detalii, se menționează că împreună cu Polestar 3 se va marca debutul unei noi generaţii de arhitectură electrică (platformă) pentru vehicule de la Volvo Car Group, care a fost proiectată de la zero pentru electrificare completă.
SUV-ul, descris ca fiind unul foarte aerodinamic, dar şi performant, va avea caracteristici de conectivitate de top din industrie, bazate pe sistemul de infotainment nativ Android Automotive OS, precum și caracteristici de conducere autonomă de înaltă calitate, axate pe siguranță. Se așteaptă ca producția sa să înceapă la nivel global în 2022. Mai multe informaţii vor fi lansate până la această dată
Vestea extinderii amprentei de producție a Polestar urmează după recentul anunţ că s-au adunat 550 de milioane de dolari de la un grup de investitori externi pe termen lung, în aprilie. Compania a mai confirmat că va explora potențiale oportunități de finanțare viitoare.
Cmentariile sunt închise