(video) O colaborare de acum 20 de ani a dat naştere modelului iconic Mercedes-Benz SLR McLaren

Acum ştirile şi articolele noastre sunt şi pe Telegram! ABONEAZĂ-TE!
Le puteţi şi comenta acolo 😉
Abonaţii văd şi conţinut exclusiv!

McLaren marchează două decenii de la debutul în 2003 al modelului Mercedes-Benz SLR McLaren cu o serie de activități la McLaren Technology Center (MTC) din Woking, Marea Britanie.

Născut dintr-o colaborare inspirată de Formula 1, între companiile auto Mercedes-Benz și McLaren, acest pionier super-GT reprezintă un capitol unic în povestea mărcii britanice. Activitățile de la MTC reflectă acest lucru, recunoscând nu numai mașina, ci și oamenii care i-au dat viață, dintre care un număr mare încă mai activează la McLaren.

Patru exemple de Grand Tourer desenat și proiectat la standardele unui supercar – un SLR Stirling Moss, un SLR de la MSO, un SLR HDK și un SLR 722 GT Prototype – au fost prezentate pe bulevardul MTC, alături de articole din povestea dezvoltării mașinii. O vizită la MTC a SLR Club – un grup internațional de proprietari ai modelului – a adăugat un plus de culoare evenimentelor, pasionații întâlnindu-se cu câțiva membri din echipa care a lucrat la proiect.

Proiectul Mercedes-Benz SLR McLaren a fost anunțat în cadrul Marelui Premiu de Formula 1 al Marii Britanii din 1999, la Silverstone, atunci confirmându-se că McLaren va colabora cu Mercedes-Benz pentru a transforma conceptul Mercedes-Benz SLR Vision, prezentat la început de an la Salonul Auto de la Detroit, dintr-un show car în automobil stradal de producţie completă, dezvoltat sub denumirea Project 7.

McLaren și Mercedes-Benz au fost parteneri în Formula 1 între anii 1995 și 2009, timp în care McLaren a câștigat patru Campionate Mondiale de Formula 1 (titlu de constructor în 1998 şi titluri de pilot campion în 1998, 1999 şi 2008. Această combinație câștigătoare, de şasiu dezvoltat de McLaren şi tehnologie din fibră de carbon + putere de motor Mercedes, a pus proiectul pe picioare.

Primul prototip Project 7 a fost construit de o echipă de foști mecanici McLaren din Formula 1, care s-au alăturat apoi cu ingineri auto pentru a forma echipa de bază care avea să ducă mașina în producție, devenind primul automobil asamblat manual la noul deschis atunci MTC.

Forma și stilul mașinii au fost păstrate cât mai aproape de cerințele Mercedes – și de designul exprimat de conceptul Vision SLR – cât mai mult posibil. Acest lucru a fost realizat doar printr-o inginerie revoluționară, valorificând experiența McLaren în compozitele din fibră de carbon, dobândită prin decenii de experiență în Formula 1 și de utilizare pe legendarul McLaren F1.

Alături de evoluțiile inovatoare ale fibrei de carbon a fost un V8 supraalimentat de 5.5 litri, dezvoltat de Mercedes-AMG, care produce 626 CP și un cuplu maxim de 780 Nm. Punând în mişcare roțile din spate printr-o transmisie automată cu cinci trepte, acest super-GT front-mid engined poate face 0-100 km/h în 3.8 secunde şi atinge o viteză maximă de 335 km/h, performanța-i fiind egală sau chiar mai mare decât a altor supercaruri din acei ani.

Producția mașinii care și-a început viața în calitate de Project 7 s-a încheiat în decembrie 2009, dar acest lucru nu a pus capăt implicării în continuare a McLaren. În 2010, nou-creatul McLaren Special Operations (MSO) a introdus McLaren Edition SLR, un pachet de actualizări pentru Mercedes-Benz SLR McLaren, creat prin feedback-ul neprețuit de la proprietarii SLR și clienții MSO.

Acest pachet, aplicat pe doar 25 de maşini, a prezentat modificări semnificative ale caroseriei prin adoptarea unui șorț frontal nou, mai bine sculptat aerodinamic, cu un splitter frontal mai mare, noi prize laterale, o aripă spate mai mare și un difuzor spate revizuit, precum și jante mai ușoare. Pe lângă toate acestea, MSO a revizuit suspensia și asistența oferită de servodirecție.

Ulterior, MSO a dezvoltat pachete suplimentare de upgrade-uri și redesign. În 2019, MSO a introdus SLR by MSO – un nou program cuprinzător de upgrade, bazat pe feedback-ul proprietarilor din deceniul de când mașina a ieșit din producție. Propune un nou pachet aerodinamic combinat cu noi măsuri de reducere a greutății și noi dotări de lux, cum ar fi tapițeria specială din piele matlasată. Acestea sunt disponibile ca pachet cuprinzător sau ca elemente individuale.

Iar de curând, în mai 2023, MSO a finalizat predarea către clienți a primelor conversii SLR High Downforce Kit (HDK). Aceste mașini vin cu modificări ale caroseriei inspirate direct de la modelul 722 GT, o versiune pentru curse a maşinii stradale. Cu un ecartament mai mare cu 60 mm pe ambele punţi, mașinile HDK au o poziție și mai impunătoare, evidențiată de un widebody kit cu bosaje evazate și o aripă posterioară inspirată de cea montată pe McLaren F1 GTR. Greutatea este redusă și mai mult, iar volumul eșapamentului a crescut considerabil datorită eliminării unor componente care impuneau o limită în acest sens. Diferite sunt şi terminaţiile sistemului, mai mari şi unice, găsite pe ambele părți ale mașinii.

MSO va transforma 12 exemplare în specificația SLR HDK, toate fiind deja vândute. Unul i-a fost livrat de curând omului de afaceri Manny Khoshbin, cunoscut pentru că are nouă exemplare SLR McLaren în garaj, unul dintre care a plecat în Marea Britanie pentru conversie.

DOAR ASCULTAŢI CUM SUNĂ MAŞINA ASTA!

Alte câteva curiozități despre Mercedes-Benz SLR McLaren:

  • Prima livrare a primei maşini a avut loc în vara lui 2004 și au fost produse peste 2.000 de exemplare în toate versiunile.
  • Versiunile suplimentare ale mașinii au inclus 722 Edition Coupe, introdus în 2006.
    • Este un omagiu adus lui Sir Stirling Moss și victoriei sale de referință în Mille Miglia din 1955.
    • Numit după numărul lui Moss în cursă, modelul a ridicat performanța și exclusivitatea deja impresionantă a lui SLR cu mai multă putere și mai multă fibră de carbon. 
    • Puterea motorului AMG a fost mărită până la 650 CP și 800 Nm de cuplu.
    • Pe caroserie s-au montat un nou splitter şi un nou difuzor din fibră de carbon.
    • Are şi o configurație revizuită a suspensiei, cu arcuri mai rigide, rezultând şi într-o gardă la sol mai mică, plus mecanisme de frânare mai performante.
    • Doar 150 s-au făcut.
  • Un an mai târziu, în 2007, SLR a devenit disponibil într-o variantă Roadster, cu un acoperiş retractabil din material textil, model care, la rândul său, a stat la baza unei alte editii speciale – 722 Edition Roadster (preluând toate cele introduse pe 722 Edition Coupe). 
    • Şi această ediţie a fost limitată la 150 de maşini.
  • Versiunea finală a fost SLR Stirling Moss Edition. 
    • Acest roadster fără niciun fel de acoperiş foloseşte aceeaşi structură monococă din fibră de carbon și motor V8 de 5.5 litri ca SLR-ul standard, dar are o caroserie dramatică inspirată direct de acel 300 SLR condus în Mille Miglia în 1955.
    • Sub capotă funcţionează versiunea V8-ului care a fost pusă pe modelele 722 Edition.
    • Doar 75 astfel de maşini au fost asamblate, una găsindu-se în colecţia lui Ion Ţiriac de la Bucureşti.
  • SLR folosește un monococ complet din fibră de carbon, la fel precum McLaren F1 de dinaintea sa și toate mașinile McLaren ulterioare. 
    • Alături de acesta, McLaren a dezvoltat structuri frontale din fibră de carbon care sunt fixate pe suporturile din aluminiu ale motorului SLR fiind prima mașină stradală care include această inovație derivată din Formula 1.
    • Are, de asemenea, o caroserie din fibră de carbon, în timp ce portierele și capota sunt, de asemenea, construite din acelaşi material ușor.
  • SLR a fost un pionier timpuriu al aerodinamicii active în mașinile stradale de serie. 
    • În partea din spate a mașinii, un eleron adaptiv oferă forță de apăsare suplimentară la viteze de peste 95 km/h, adoptând o poziție într-un unghi de 10 grade. 
    • Dar funcționează și în calitate de frână de aer, înclinându-se la un unghi de 65 de grade când se frânează în forţă de la o viteză mare, pentru o rezistență aerodinamică crescută, în același timp deplasând echilibrul mașinii la frânare mai mult spre spate, pentru o stabilitate mai mare.
  • Testele de impact ale monococului din fibră de carbon și ale structurilor de impact frontal ale SLR au început în 2001, înainte ca un lot de prototipuri suplimentare de pre-producție, construite la un standard cât mai aproape de maşini de showroom, să fie finalizat în 2002. Aceste mașini au fost însărcinate cu scopuri de marketing, testare dinamică şi pentru test drive-uri pentru jurnalişti în Africa de Sud în 2003.
  • Au fost efectuate teste aerodinamice extinse în tunelul eolian de Formula 1 al McLaren. 
    • Principiile de design din Formula 1 încorporate prin această cercetare au inclus podeaua practic plată a SLR-ului, ceea ce înseamnă că terminaţiile de eşapament laterale, care ies din caroserie în spatele punții frontale, nu sunt acolo doar pentru o dramă stilistică, ci sunt necesare pentru acomodarea aerodinamică inferioară. 
    • În mod similar, difuzorul din spate cu șase elemente a fost dezvoltat în timpul testelor în tunelul din Woking.

Cmentariile sunt închise