Porsche anunță extinderea parteneriatului cu Google

Acum ştirile şi articolele noastre sunt şi pe Telegram! ABONEAZĂ-TE!
Le puteţi şi comenta acolo 😉
Abonaţii văd şi conţinut exclusiv!

Porsche și Google își extind colaborarea cu scopul de a permite o integrare și mai profundă a serviciilor Google în automobilele Porsche. Producătorul auto german va oferi servicii Google pentru navigație, asistență vocală și ecosistem de aplicații în generațiile viitoare de vehicule, începând cu mijlocul deceniului actual. 

Această integrare a ecosistemului Google va oferi acces la Google Maps, Google Assistant și o mare varietate de aplicații disponibile prin Google Play Store. Clienții Porsche vor continua însă utilizarea interfeței de utilizator familiară a sistemului Porsche Communication Management (PCM), care va continua să primească actualizări online regulate pentru a fi menținut la zi.

„Clienții noștri își îndeplinesc un vis cu vehiculele noastre. Pe lângă designul atemporal și performanța excepțională, aceștia își doresc și o experiență digitală perfectă. Acest ecosistem combinat rezultă din integrarea platformelor și aplicațiilor pe care clienții le cunosc de pe dispozitivele lor finale. Avem o abordare deschisă și dezvoltăm inovații cu parteneri tehnologici de top.”

Oliver Blume, președintele Comitetului executiv al Porsche AG

În viitor, ecosistemele de la diferiți furnizori care sunt relevante pentru clienți vor fi integrate direct în vehicul prin interfețe și platforme standardizate. PCM va deveni astfel o parte integrantă a ecosistemului digital al clienților Porsche din întreaga lume, făcând ca oferta Google integrată să fie un pas următor pentru Porsche pe această cale. Parteneriatul dintre Porsche și Google este o afacere pe termen lung.

„Suntem încântați să colaborăm cu Porsche în scopul lor de a oferi clienților experiențe inovatoare și utile în vehicule. Cu o experiență de infotainment construită pe Android, șoferii vor putea accesa cele mai recente tehnologii și servicii Google în tandem cu cele mai bune soluții Porsche în termeni de branding și design.”

Hiroshi Lockheimer, SVP Platforme și Ecosisteme la Google

Nu se exclude că primul model Porsche cu servicii Google din fabrică va fi noul Macan electric.

Cmentariile sunt închise