Primul oraş din lume în care toate taximetrele vor fi electrice şi se vor încărca doar wireless
Capitala Norvegiei, Oslo, va deveni primul oraș din lume în care autorităţile vor crea terminale de încărcare wireless pentru taximetrele electrice, în speranța de a face acest proces suficient de rapid și de eficient, pentru a accelera astfel introducerea de vehicule non-poluante pentru transportul public.
Proiectul va folosi tehnologia de încărcare prin inducţie electromagnetică, cu plăci speciale integrate în drumuri, în locurile obişnuite de staţionare/parcare a taximetrelor, care vor transmite energia necesară pentru stocarea în baterii prin nişte receptoare instalate dedesubtul maşinilor.
Din anul 2023 şi ulterior, autorităţile din Oslo îşi doresc ca toate taximetrele din capitală să genereze zero emisii, în timp ce în toată ţara se prevede abandonarea vânzărilor de mașini cu motoare cu combustie internă deja din 2025. Printre alte națiuni, Marea Britanie și Franța au obiective similare pentru 2040.
În acest proiect este implicată compania finlandeză Fortum, care colaborează cu compania americană Momentum Dynamics și cu guvernul municipal de la Oslo. Aceasta a declarat că cel mai mare obstacol în procesul de electrificare a taximetrelor până în prezent este infrastructura incompatibilă, deoarece durează prea mult timp pentru a găsi un încărcător, de a conecta maşina la el printr-un cablu şi de a aştepta încărcarea completă.
Procesul de încărcare prin inducţie electromagnetică este mai eficient din punct de vedere energetic și permite încărcarea vehiculelor în timp ce se mişcă lent în locurile speciale în care îşi aşteaptă clienţii. Cei de la Fortum spun că sistemul nu consumă mult curent, dar e capabil să încarce cu o putere de până la 75 kW.
“Timpul este egal cu bani atunci când șoferii de taxi sunt la lucru”, a declarat Ole Gudbrann Hempel, șeful rețelei publice de încărcare Fortum din Norvegia.
Norvegia are cea mai mare rată de proprietate de mașini electrice din lume, parțial datorită avantajelor pe termen lung, cum ar fi taxele rutiere gratuite sau reduse, punctele de parcare și de încărcare accesibile. Anul trecut, aproape una din trei mașini noi vândute a fost electrică.
Guvernul local scutește, de asemenea, vehiculele electrice de impozite care le aplică pe vehiculele tradiționale, suma fiind destul de mare într-o țară care nu are propria industrie auto.
Având doar puţin peste cinci milioane de locuitori, în 2018 s-au cumpărat 46.143 de automobile electrice noi, devenind cea mai mare piață din Europa, înainte de Germania cu 36.216 și Franța cu 31.095 de vehicule, potrivit Asociației Producătorilor Europeni de Automobile.
Vezi şi: (foto) În Kiev a fost deschis un serviciu de taxi care are un parc neobişnuit de maşini
Cmentariile sunt închise