in

Scandal în Germania? Audi opreşte livrările de modele noi A6 şi A7 din cauza unor probleme cu un motor diesel

Un nou scandal ar putea lua amploare în industria auto germană. Presa locală a scris că autorităţile suspectează Audi de folosirea unui nou dispozitiv de trucare a emisiilor pe noile generaţii ale modelelor A6 şi A7! În această situaţie Autoritatea federală pentru transportul auto din Germania (KBA) a demarat o anchetă.

New Audi A6 Avant 2018 12

În contextul acesteia, Audi a anunţat oficial că a demarat o investigaţie internă şi a confirmat că a descoperit nereguli în software-ul de management al motoarelor diesel V6 Gen2 evo (200 kW). Aceste motoare sunt utilizate în modelele A6 și A7 din generația C7, a căror producţie în prezent este oprită.

Monitorul din cadrul grupului VW, Autoritatea federală pentru transportul auto din Germania și autoritatea de înregistrare a vehiculelor din Luxemburg au fost informate despre situaţie.

“Informăm în mod regulat Autoritatea federală pentru transportul auto despre rezultatele programului nostru sistematic de testare a motoarelor. Raportăm orice nereguli autorităților, deoarece clarificarea completă este prioritatea noastră principală. Am făcut acest lucru fără întârziere și în acest caz”, a declarat directorul executiv Audi, Rupert Stadler.

Vezi şi: Bosch – salvatorul motoarelor diesel? A găsit cum să facă să emită doar 13 mg/km de NOx!

Audi A7 motor diesel

Audi mai precizează că neregularitățile au fost observate în cursul testelor sistematice ale combinațiilor de motoare diesel și de transmisie. Propulsoarele afectate sunt unităţi V6 TDI Gen2 evo EU6 cu o putere maximă de 200 kilowați (272 CP), utilizate pe modelele A6 și A7 din generația C7 a căror producţie a fost oprită.

După ce au fost observate neregulile, livrările autoturismelor afectate către comercianții cu amănuntul de asemenea au fost oprite imediat. În plus, clienții care au comandat un astfel de model au fost notificați despre problemă.

Aproximativ 60.000 de automobile din întreaga lume, care au fost deja livrate, ar putea fi afectate, dar nici unul în Statele Unite. Audi va furniza actualizarea software-ului autorităților însărcinate cu înmatricularea vehiculelor, fie în consultare cu acestea, fie în conformitate cu instrucțiunile acestora, pentru a remedia situaţia.

Vezi şi: În Europa au scăzut serios vânzările de maşini cu motoare diesel! Statistica din primele trei luni din 2018

buton subscribe