Șeful Mercedes: Industria auto din Europa se îndreaptă cu viteză maximă într-un zid

Acum ştirile şi articolele noastre sunt şi pe Telegram! ABONEAZĂ-TE!
Le puteţi şi comenta acolo 😉
Abonaţii văd şi conţinut exclusiv!

Ola Källenius, CEO-ul Mercedes-Benz și proaspăt ales președinte a Asociației Europene a Producătorilor de Automobile (ACEA), a lansat un avertisment ferm într-un interviu acordat pentru Handelsblatt. El susține că interzicerea vânzării de autoturisme noi cu motoare diesel și pe benzină din 2035 ar putea duce la un colaps al pieței auto europene, cerând o abordare realistă și stimulente în loc de termene fixe.

FOTO: linkedin.com/ola-källenius

Un Avertisment Drastic: Pericolul Colapsului Economic

Källenius, în vârstă de 56 de ani, declară: „Trebuie să facem un control al realității. Altfel, mergem cu viteză maximă spre zid.” El avertizează că interdicția programată ar putea provoca un val de achiziții de vehicule cu motoare cu combustie internă (ICE) chiar înainte de 2035, ceea ce nu ar ajuta clima, ci în paralel ar destabiliza și economia.

În calitate de lider al ACEA, el îndeamnă politicienii să renunțe la un calendar strict și să promoveze electrificarea prin prețuri mici la încărcare și beneficii fiscale, inspirându-se din modelul Chinei. Acolo, în prezent, vânzările de vehicule electrice (EV) și plug-in hybrid (PHEV) echilibrează cu cele cu ICE, EV-urile reprezentând peste 61% din total.

Industria europeană a investit peste 250 de miliarde de euro în mobilitatea electrică, lansând sute de modele noi în ultimul deceniu, dar Källenius critică guvernele UE pentru „prea puținele eforturi” în extinderea infrastructurii de încărcare. El subliniază că, spre deosebire de Europa, unde EV-urile și PHEV-urile reprezintă doar 24% din piață (15.6% EV), China a creat un ecosistem favorabil prin numeroase stații de încărcare (și tot mai rapide, alături de reduceri fiscale.

Provocări Multiple

Mercedes se confruntă acum cu pierderi semnificative, profitul din primul semestru al lui 2025 prăbușindu-se cu tocmai 55.8%, până la 2.7 miliarde de euro. Se întâmplă din cauza cererii tot mai slabe de mașini, a taxelor americane impuse de președintele Donald Trump, dar și a concurenței acerbe din partea chinezilor, care au intrat deja și pe teritoriul S-Class-ului.

Källenius descrie situația ca pe „o furtună cu ploaie, grindină, vânt și zăpadă”, toate în același timp, subliniind complexitatea la care a ajuns industria auto comparativ cu acum un deceniu. Pe piața chineză, una cu peste 100 de producători, cererea în segmentele premium a scăzut, exercitându-se un fel de „presiune darwinistă” asupra companiilor, inclusiv Mercedes, care dispune însă de resurse prin care să aștepte o eventuală stabilizare.

Källenius recunoaște erorile strategice ale Mercedes, inclusiv oferta insuficientă de EV-uri în clasa medie. El a anunțat o schimbare de direcție, prin lansarea electricului GLC în septembrie și a versiunii electrice a Clasei C, pe lângă multe alte modele, urmărind ca până în 2027 să vadă rezultate financiare pozitive.

Această acțiune „ofensivă” contrastează cu marjele mai mari ale modelelor cu motoare termice, dar reflectă o adaptare la cererea pieței. Comentatorii notează o schimbare de 180 de grade față de strategia sa anterioară, când promova exclusiv electrificarea („Electric only”), revenind acum la o abordare „tehnologic neutră”.

FOTO: Mercedes-Benz

Critici și Schimbări de Direcție

Strategia cu pariu pe lux, anunțată cu câțiva ani mai devreme, care viza modele scumpe inspirate de branduri precum Louis Vuitton, a fost abandonată recent, Källenius negând existența ei: „Nu am numit-o niciodată așa.” Această retractare, văzută ca îndrăzneață de analiști precum Martin Seiwert, vine pe fondul presiunii pieței și a scăderii încrederii investitorilor. Spre deosebire de BMW, care a menținut un echilibru tehnologic, sau Volkswagen, care a perseverat cu electrificarea sub Herbert Diess, Mercedes pare să oscileze, riscând să piardă teren.

În comparație, BMW a beneficiat de un start timpuriu în EV-uri, iar Volkswagen și-a consolidat poziția pe piața europeană datorită persistenței. Chiar și la Porsche, Oliver Blume reorientează marca spre lux și motoare cu combustie, evitând o strategie exclusiv electrică. În această ordine de idei, Källenius pledează mai nou pentru o stabilitate strategică, sugerând că adaptarea, nu abandonul rapid, este cheia succesului, mai ales într-un context global volatil.

Källenius vede în China un model de succes, unde lipsa unui termen fix pentru interzicerea vânzării de mașini cu motoare pur pe combustie internă a stimulat adoptarea EV-urilor fără a compromite economia. El avertizează că o interdicție fermă și încăpățânată în UE ar putea spori dependența de bateriile chineze și ar amenința supraviețuirea producătorilor europeni, cerând politici care să echilibreze decarbonizarea cu sustenabilitatea economică.

Cu lansarea noul GLC Electric la IAA München în septembrie, Mercedes încearcă să-și recapete avantajul, dar viitorul rămâne dependent de deciziile politice și de adaptabilitatea industriei.

Vezi și: Nu-i mai înțelegi! Șeful BMW cere anularea planului prevăzut pentru 2035, în timp ce șeful Stellantis nu e împotrivă

Cmentariile sunt închise