Ştiai asta? Câte maşini electrice sunt la momentul de faţă înregistrate în Republica Moldova

În ţara noastră maşinile electrice încă nu se bucură de popularitate, nu au prins un val, aşa cum se întâmplă în prezent în vestul Europei. Potrivit statisticilor, în primele trei trimestre din 2019 (nouă luni), în ţările din comunitatea europeană au fost înregistrate tocmai 198.464 de electromobile, cifra fiind mai mare cu 102.5% faţă de perioada similară din 2018.

Pentru comparaţie, în aceeaşi România, doar în primele 11 luni din 2019 s-au vândut oficial, noi, peste 1.100 de astfel de vehicule.

FOTO: cheddar.com

În Republica Moldova, deşi se află la hotar cu UE, situaţia este sumbră, de parcă am fi la alt capăt de lume. Din cele deja peste un milion de vehicule înregistrate, în baza statisticilor duse de Serviciul Vamal, la momentul de faţă pe teritoriul ţării noastre se află în jur de 350 de maşini cu baterii, pur electrice.

Astfel de vehicule au început să capete o popularitate tot mai mare din anul 2015, în timp ce în 2019 s-a înregistrat cel mai mare „boom” – peste 200 de electromobile înregistrate.

Într-un alt grafic se arată care sunt cele mai populare 18 modele de electromobile, 27 din numărul total fiind incluse în categoria Altele*. (*autorul info graficelor spune că în anii 2015-2016 responsabilii de la frontieră şi-au notat în registru aceste maşini doar sub menţiunea AC, de aceea nu se cunosc exact modelele).

Aşadar, cap de listă printre cele mai populare electromobile în Republica Moldova este Nissan LEAF. În total 110 exemplare de generaţii diferite ar fi exploatate pe drumurile ţării, majoritatea prin municipiul Chişinău.

Al doilea loc în ocupă electromobilul Renault ZOE în 57 de exemplare, în timp ce al treilea spre surprinderea multora – Tesla Model S! Sedanul electric, ce costa în primii ani de la apariţie chiar şi peste 100.000 de dolari, cu timpul a devenit mai accesibil, inclusiv în caz că este rulat, şi iată că s-a adunat într-un număr de 29 de exemplare.

Top 5 este completat de 23 de exemplare VW e-Golf şi 17 FIAT-uri 500e. În câte 10 unităţi există înmatriculate maşini electrice de model Tesla Model 3, BMW i3 şi Jaguar I-PACE.

Şi dacă în 2019 tot s-a pornit o tendinţă mai accentuată în acest segment, sperăm că în 2020 vânzările de maşini mai eco vor spori. Republica Moldova este o ţară cu potenţial foarte mare de popularizare a electromobilelor, asta pentru că suprafaţa sa totală şi lungimea drumurilor care fac legătură între principalele oraşe nu este mare.

Astfel, cu un vehicul electric pentru care este declarată o autonomie de până la 500 de km, foarte uşor s-ar putea ajunge din Chişinău în orice colţ al ţării, doar infrastructură necesară de încărcare cu energie să fie, însă aceasta deocamdată nu există într-o stare satisfăcătoare şi din câte s-a putut observa în ultimii ani, nimeni de „sus” nu pare a fi interesat de a dezvolta una.

Vezi şi:

(video) Un nou trend? În Republica Moldova încep să fie aduse maşini electrice accidentate?

O nouă promisiune de la PNUD Moldova: Reţea naţională formată din 30 de staţii electrice până în 2021

https://autoblog.md/toate-magazinele-kaufland-moldova-vor-avea-statii-publice-de-incarcare-a-automobilelor-electrice-putere-tipuri-de-porturi-si-disponibilitate/

Cmentariile sunt închise